Amintiri despre creatorul UTA-ei și legenda arădeană, povestite de profesorul Dionisie Piros – episodul III

trimitere 2Ajungem la al treilea episod al emoţionantului serial al amintirilor despre începuturile UTA-ei, serial povestit de profesorul Dionisie Piros. E timpul pentru evocarea zilei în care s-a născut Legenda arădeană și pentru reluări din primele două campionate câștigate de Arad, precum și pentru un portret al marelui golgeter utist Ludovic Bonyhadi.
– Ați fost acolo când s-a născut UTA. Putem reface atmosfera întâlnirii în care s-a pus totul la punct?
– Ședința de care am povestit a fost în primăvara anului 45. Scurt după aceasta, baronul s-a ținut de cuvânt, a convocat o mică ședință în clădirea de lângă stadionul UTA, cea cu etaj, din dreapta (n.r. Grădinița). A fost prezent baronul, contabilul-șef Gerold, care pe vremuri fusese portar la AMEFA, directorul comercial Herzog, încă doi-trei angajați și ceva ziariști. Întâmplător, și eu, care aveam 15 ani, eram tânăr elev și jucam tenis la UTA. Baronul a anunțat intenția lui de a avea o echipă. Un cadru foarte simplu, în jurul unei mese de ping-pong, verde, ca și cele de astăzi, dar din lemn. Clădirea era destul de modest mobilată. Acolo s-a semnat procesul verbal, totul a durat maximum jumătate de oră. Toți veniseră din fabrică, apoi s-au întors în fabrică. Nu era o mare ședință, anunțată, cu ordine de zi. S-a ales denumirea ITA, după numele fabricii, Industria Textilă Arădeană, iar ultima problemă rămânea alegerea culorilor. S-a propus verde-alb, dar baronul a răspuns că verdele nu este chiar adecvat, fiind o culoare de tristă amintire, atât în țară cât și în general. El, fiind un mare adept al echipei Arsenal, din Londra, acolo își făcuse studiile, mergea la meciurile echipei Arsenal, a propus roşu-alb.  S-a acceptat această variantă și a rămas ITA, cu roșu-alb. Contabilul-șef Gerold a și preluat la început problemele economice, iar finanțarea a fost a fabricii, echipa era a fabricii.
uta4748– ITA a fost cea mai bună echipă a primelor două campio­nate de după război, ambele încheiate în triumf. Începem cu primul?
– Suntem, în anul 1946, când a pornit din nou la noi în țară campionatul național Divizia A, cu patru echipe din București și zece din provincie. UTA a avut deja o echipă puternică, în prima etapă s-a deplasat la Oradea unde a câştigat cu 5-1 și toată lumea, inclusiv bucureștenii, spuneau că a fost o mare senzație. Petschovsky a înscris două goluri, iar celelalte le-au marcat Bonyhadi, Băcuț și Toth III. A urmat apoi meciul inaugural pe stadionul UTA, când la Arad a venit Ciocanul, cealaltă favorită a campionatului, antrenată de faimosul Guttmann Bela, fost coechipier la MTK Budapesta cu Opata, antrenorul ITA-ei. Amândoi fuseseră internaționali  ai Ungariei, și-au dat mâna, s-au îmbrățișat și au făcut un gest așa în genul să vedem cine câștigă! A fost un meci foarte spectaculos, cu un număr record de 12,000 de spectatori, prima dată când s-au vândut bilete „la negru”, la triplu preț. Foarte multă lume n-a reușit să intre pe stadion. Prima repriză s-a încheiat 0-0, după un joc echilibrat, apoi ITA a pus stăpânire pe tot și a învins cu 1-0 prin gol marcat cu capul de Petschovsky. ITA câștiga campionatul de toamnă net, dar, surprinzător, Opata și-a dat demisia, cum am povestit mai devreme. Venise Blum, și el coleg cu Opata la MTK, dar stilul său liber n-a adus rezultatele dorite, ITA a început să piardă, a venit un 2-5 cu Carmen la București. Blum nu dorea să-și schimbe sistemul, și-a dat demisia și a venit Gustav Juhasz, din Oradea, pentru ultimele etape. Cu el, ITA și-a revenit, a câștigat campionatul la 11 puncte diferență, marcând 94 de goluri.
– Urmează sezonul 1947-1948, un nou succes.
– Venise și Zoltan Farmati în echipă și, cu toate că s-a mers cam în aceeași compoziție, alte două echipe – CFR Timișoara și CFR București – se întăriseră, așa că s-a dus o luptă mult mai dârză. La sfârșitul sezonului de toamnă, ITA era doar pe locul al treilea, cu CFR Timișoara pe primul loc. Una din cauzele acestui semieșec a fost și suspendarea lui Petschovsky. Am mai amintit că era mai impulsiv… La un moment dat, a intrat în conflict cu cineva din conducere, s-a certat, a strigat, astfel că s-a ajuns la o suspendare pe 3 luni.
– Dar publicul nu-l cerea în teren?
– Nu! Și e interesant, pentru că se știa de treaba aceasta. Așa era și concepția atunci, publicul era disciplinat. Astăzi, suporterii ar fi protestat. Deși se vedea că echipa suferea fără Petschovsky și, într-un fel, conducerea s-a autopedepsit, totuși publicul doar a luat la cunoștință decizia și nu a protestat.
– A ratat, deci sezonul de toamnă.
– A revenit în primăvara lui 1948, iar echipa a început să meargă din ce în ce mai bine, excepțional. Au venit câteva rezultate extraordinare, 12-0 cu Jiul sau 8-2 cu Mediașul. ITA a învins şi CFR la Timișoara într-un meci cheie, iar pe 24 aprilie, la București se juca pe Giulești meci decisiv cu ceferiștii. Eu câștigasem campionatul de juniori al Aradului la tenis de masă – jucam și pong-pong în paralel cu tenis de câmp – și eram acolo în Bucureşti pentru finală. Am mers la acel meci, am stat în „Potcoava” din Giulești, de unde vedeam foarte bine desfășurarea jocului. La CFR  a apărat Justin, care între timp plecase de la Arad, iar în poarta arădeană era Marki. A fost cel mai fantastic meci al ITA-ei de până atunci! Lumea a fost încântată de jocul prestat. Gazeta Sporturilor a și scris că a fost cel mai fenomenal joc făcut de arădeni. Bonyhadi a marcat 4 goluri, toate la firul ierbii. Ştia că lui Justin nu-i plăceau asemenea șuturi, portarul era foarte înalt, și după fiecare gol îi făcea un semn Vezi, tinere, ți-am marcat din nou la colțul stâng, acolo unde am și vrut! Al cincilea gol a fost marcat de Petscovsky, și cu aceasta, soarta campionatului s-a decis. ITA a revenit pe primul loc și a câștigat întrecerea cu 5 puncte avans. S-au marcat 129 de goluri, dintre care Bonyhadi marcase 49. Dacă era Gheata de Aur, el era pe locul 2 în Europa, pentru că pe primul loc era faimosul Puskas din Ungaria, care înscrisese de 50 de ori.
– Triumful a fost desăvârșit de câștigarea Cupei României
– ITA, în finala Cupei, s-a duelat tot cu CFR Timișoara, marea rivală din acel an. La București a avut loc meciul, timișorenii au condus după prima repriză cu 2-1, dar ITA a forțat și mai bine câștigând până la urmă cu 3-2. Cu aceasta ITA a realizat dubla, până atunci doar Ripensia Timișoara mai reușise așa ceva, în campionatul 1935-1936. ITA a fost, astfel, prima autoare de event după război.
– Să revenim la Bonyhadi, cel rămas până astăzi cel mai tare golgeter din campionatul României.
– Dintre toți, cu trei jucători am fost în relații foarte apropiate – Petschovsky, Bonyhadi și Băcuț I. Bakucz, de fapt. Cu Bonyhadi eram în aceeași societate, era și el tânăr. El știa un singur lucru: tot timpul trăgea la poartă. Nu deasupra, nu lângă, în majoritatea cazurilor trăgea pe poartă. Nu ca azi, când, sigur, e alt joc, apărările sunt mai bine organizate. Avea viteză fantastică de pornire, deși avea 90 de kilograme, dar la suta de metri alerga 11,2, 11,3 secunde. Și cu stângul și cu dreptul trăgea aproape la fel. Și era foarte simpatic. În ultima perioadă, făcea curte unei fete drăguțe în Grădiște. A plecat oarecum brusc din Arad, fără să anunțe prea multă lume. Dar în orice caz i-a făcut curte serios respectivei fete, i-a părut rău și ei că a plecat. Întâmplarea face că și astăzi mai trăiește! M-am întâlnit, cu totul întâmplător, cu nepoata ei, care e la Timișoara. A venit vorba că sunt arădean, despre UTA și mi-a spus să știți că bunicii mele i-a făcut curte Bonyhadi! Deci, bunica era fata din Grădiște! Și acum își aduce aminte de el, mai povestește despre el. E mică lumea. Toți erau simpatici. Vass era mai sobru, mai retras.
– Știți ce s-a întâmplat cu Bonyhadi după ce a plecat din Arad?
– A fugit din țară, nu putea să joace fotbal nici în Ungaria, așa că a început să joace handbal acolo. Iar în 1956 a plecat în America, e singurul din echipa arădeană care a ajuns în America. Și e singurul care s-a mai întâlnit cu baronul Neuman! Fusese favoritul lui, s-a pus chiar problema să facă echipă de fotbal, baronul era încântat. Dar fotbalul și America sunt două treburi care se cam exclud.
– Și a rămas acolo?
– A și murit acolo. Dar nu știu când. În orice caz, din întreaga echipă a ITA-ei, Marki – mort, Lorant – mort, Vass – mort, Băcuț I – mort, Mesza­ros – mort, Pall – mort, Covaci – mort, Stibinger – mort, Bonyahdi – mort, Petschovszky – mort, Toth III – mort. Dacă închid acuma ochii și văd acum cum erau ei…
VA URMA

Recomandările redacției