Weekendul sportului arădean începe în forță chiar astăzi, la ore la care încă mulți dintre iubitorii sportului muncesc însă dacă diriguitorii sportului la nivel național consideră că așa este bine, nu putem decât să ne conformăm. Așadar, de la ora 13, în uvertura evenimentelor sportive, FCC Baschet UAV Arad întâlnește la București, pe Agronomia, într-un meci în care în mod normal n-ar trebui să se pună problema câștigătoarei. Programul fetelor va continua duminică, tot în capitală, unde va avea loc Cupa României la baschet 3×3.

Tot astăzi, o oră mai târziu va debuta și o nouă etapă din Liga a 3-a la fotbal, cu duelul inter-arădean dintre Șoimii Lipova și Frontiera Curtici, meci care, parcă pentru a mai echilibra diferența dintre cele două echipe, va avea loc la jumătatea distanței dintre localități, adică la Arad, pe arena din Sânicolau Mic, acolo unde Șoimii își dispută meciurile de pe teren propriu. Partidele seriei a 8-a din eșalonul 3 al fotbalului românesc vor continua mâine, de la ora 14, cu partidele Crișul Chișineu Criș – Pobeda Star Bisnov respectiv Gloria Lunca-Teuz Cermei – Avântul Periam.

Capul de afiș al evenimentelor de sâmbătă, de altfel al întregului weekendul este partida de pe Arena Francisc Neuman, dintre UTA și FC Argeș. Din păcate, guvernul României ține suporterii în joc de glezne deoarece cu ceva mai mult de 24 de ore înainte de fluierul de start (programat la 17.30), încă nu știm dacă va fi permis sau nu accesul publicului. Cu sau fără suporteri însă, echipa noastră trebuie să câștige acest meci, dacă nu vrea să piardă teren prețios în lupta pentru play-off.

Tot mâine, dar ceva mai devreme, de la ora 12, CS UAV Arad își încheie periplul de anul acesta în Divizia Națională de Seniori la rugby, cu o partidă dificilă în compania liderului eșalonului secund, Știința Petroșani.

Ca întotdeauna, de interes pentru iubitorii fotbalului în special, sunt partidele programate în weekend în Liga Elitelor. Acestea se vor desfășura după următorul program:

  • U19:  Duminică, ora 12: UTA – Ripensia
  • U17:  Duminică, ora 14:  UTA – Ripensia
  • U16:  Sâmbătă, ora 10:  UTA – ACB Ineu
  • U15:  Sâmbătă, ora 13:  UTA 2007 – Atletico
  • U15:  Duminică, ora 10:  ACB Ineu – Luceafărul Oradea
  • U15:  Duminică, ora 12:  CS Hunedoara – UTA 2008

Nu uităm nici de juniorii republicani ai clubului ACB Ineu, care sâmbătă, de la ora 12 (echipa de U19) respectiv 14 (echipa de U17) vor da piept cu echipele similare ale clubului LPS Târgu Jiu. În competițiile de juniori vor mai participa în acest sfârșit de săptămână și echipele cluburilor HC Beldiman și Victoria Nădlac (handbal masculin), ProVolei Arad (volei feminin) și Westar Arad (volei masculin).

Și, chiar dacă  ziua de luni deja depășește cadrul weekendului, să consemnăm că încheierea acestor evenimente sportive le aparține băieților de la Șoimii Șimand U19 care vor debuta de la ora 19 în Liga Elitelor la futsal, împotriva celor de la CFR Turnu Severin.

Vă vom ține la curent cu desfășurarea tuturor acestor evenimente, așa cum vom puncta și rezultatele altor sportivi arădeni, fie că reprezintă cluburi locale sau activează pentru alte grupări.

(foto: baschetarad.ro)

Recomandările redacției