lps1Performanţă de excepţie obţi­nută de micile baschetbaliste ale LPS-ului, care au devenit, ieri, campioane naţionale la categoria sub 15 ani, turneul final desfăşurându-se în perioada 9-13 aprilie, la Târgu Secuiesc. Fetele pregătite de Ildiko Sereş au tre­cut în semifinale de CSS Sfântu Gheor­ghe, scor 60-40, la capătul unui meci în care echilibrul s-a rupt în partea a doua. S-au remarcat Szilvia Spier, 16 puncte şi 7 recuperări, Denisa Bupte, 15 puncte şi 14 recuperări şi Denisa Vaţi, 11 puncte şi 5 recuperări.
În finala disputată duminică, una extrem de echilibrată, arădencele au trecut cu 54-50 de CSU Cuadripol Braşov. Szilvia Spier, 13 puncte şi două recuperări, secondată de Paula Popa şi Darina Hamza, cu 11, respectiv 8 puncte marcate, au fost remarcatele excelentei echipe de pe Mureş, care a încheiat neînvinsă competiţia. În faza grupelor, echipa lui Ildiko Sereş a trecut de KSE Târgu Secuiesc cu 62-60, cu 62-41 de LAPI Dej şi cu 63-47 de CSU Braşov. Pentru LPS Arad au evoluat: Spier, Popa, Hamza, Szarics, Vaţi, Gădărici, Brehuescu, Ever­bein, Toth, Mera, Bupte şi Spinean.

Recomandările redacției