Bastarzii homosexualilor

0
285

Tot mai multe imagini cu fel şi fel de (pseudo)bărbaţi, pieptănaţi şi parcă emanând tone de parfum feminin, epilaţi, ţinând lasciv şi grotesc copii în braţe, îmi inundă câmpul vizual. Şi nu că am eu o problemă sau o manie pe tema asta, nu le caut eu cu dinadinsul, dar imaginile sunt tot mai dese pe internet. Şi nu ar fi nici măcar asta o problemă prea mare, dacă imaginile ar fi prezentate drept terifiante, înspăimântătoare, condamnabile. Ele sunt însă prezentate într-o manieră familială, aproape creştină, care trec drept adevărate modele de familie fericită, normală, care aparţine unui viitor „deschis“, cu oameni iubitori, înţelegători şi cât încape de toleranţi. Ce mai? O societate perfectă!

Unele ţări au alunecat deja pe un astfel de drum, permiţând prin lege ca familiile homosexuale(!) să înfieze copii: Olanda, Belgia, Spania, Norvegia, Suedia, Islanda, Danemarca, Franţa, Anglia, Luxemburg, Irlanda, Canada, Statele Unite ale Americii, Argentina, Uruguay, Africa de Sud, Brazilia şi Noua Zeelandă. Ce este culmea, îl reprezintă faptul că nici una dintre aceste ţări nu o duce prea rău din punct de vedere economic. Spiritual…?

În aceste condiţii prefer să rămân în mizeria mea de român decât să văd bărbaţi înveliţi în fustiţe, cu umerii goi şi cu pantaloni mulaţi mozolindu-se bălos şi plimbându-şi copilul în cărucior pe Malul Mureşului. Dacă mizeria e preţul pe care trebuie să îl plătesc pentru ca ţara mea să nu ajungă un putregai bogat atunci mă rog lui Dumnezeu să nu ne scoată niciodată din mizeria noastră. Prefer sărăcia unui neam curat decât bogăţia unor spurcaţi. Nu vreau să fiu înţeles greşit, în sensul că aş avea vreo ură uriaşă faţă de homosexuali. Nu pot să spun nici că iubesc ceea ce fac ei, dar am foarte mulţi prieteni homosexuali şi consider că în dormitorul propriu fiecare e liber să facă ce vrea şi cu cine o vrea. Fiecare e răspunzător în dreptul său pentru ceea ce alege să facă cu viaţa sa, iar la un moment dat va da socoteală. Nu am absolut nici o problemă cu ceea ce face omul în ograda sa. Să facă din partea mea cele mai înfiorătoare perversiuni, cu cine, cât şi cum o vrea, dar să nu le scoată de acolo şi să le prezinte drept virtuţi sau modele de trai. Dacă vouă vă place atât de mult rahatul, atunci jucaţi-vă cu el în dormitorul vostru, nu îi mânjiţi şi pe alţii, în special pe copii. Scoaterea acestor mizerii în afara dormitorului şi transformarea unei dereglări într-un lucru normal, ba mai mult considerarea unor vicii drept virtuţi şi prilej de mândrie, este prea mult. Şi este cu atât mai mult cu cât asemenea „cupluri“ îşi doresc să crească copii împreună. Nu are rost să discutăm aici despre impactul psihologic pe care îl poate avea o astfel de „creştere“ asupra bietului copil. Drama sa ar putea fi explicată în mii de pagini. Să şi-i crească pe-ai lor, pe ăia pe care reuşesc ei să şi-i facă.

Culmea este că, discutând cu mulţi homosexuali, tocmai ei atrag atenţia asupra pericolului ca un copil să fie crescut în sânul unei astfel de „familii“. Un prieten bun de-al meu, homosexual, îmi explica motivul pentru care a ales această cale: „Ne considerăm speciali, nu banali, încorsetaţi în nişte tipare impuse de societate, ori Biserică. Nu vrem să fim comuni, să avem soţie, ori copii. Vrem să ne trăim viaţa…“. Tot prietenul meu îmi spunea însă că nu îi înţelege pe cei care, odată ce au ales de bună voie acest drum, vor să aibă copii. „Dacă ne loveşte dorul de întemeiere a unei familii, ar trebui să ţinem cont de acel copil şi nu de egoismul nostru“.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.