Bătaia nu este ruptă din Rai! Abuzurile asupra copiilor au consecințe pe termen lung

C onsecinţele violenţei asupra copilului sunt „inimaginabile” şi se menţin până în viaţa de adult. Atât pe termen lung cât și pe termen scurt, expunerea la violenţă în timpul copilăriei are consecinţe exclusiv negative asupra sănătăţii fizice și mentale.
Cazurile de violență asupra copiilor ne pun din nou față în față cu o realitate pe care din când în când o uităm, respectiv faptul că România se află printre primele locuri privind abuzul și violența în familie.
Un studiu realizat de „Salvați Copiii” re­levă faptul că se înregistrează anual 15.000 de cazuri de violență asupra copiilor, iar 94% dintre acestea sunt realizate în mediul familial. Deci nu alții ne agresează copiii, așa cum am crede adeseea, ci cel mai des ne agresăm copiii în propriile noastre familii. Iar acestea sunt doar cifrele înregistrate, însă numărul copiilor agresați este în fapt mult mai mare. Doar 1 din 10 părinți afirmă că nu și-ar bate niciodată copilul, iar vârsta cea mai vulnerabilă privind bătaia este cuprinsă între 5 și 12 ani.
Din păcate, suntem încă tributari educației prin suferință, adică a ideii că un copil va înțelege mai bine lecția pe care vrem să i-o dăm dacă-l facem să sufere, prin urmare producem în mod conștient și voluntar su­fe­rință copilului. Suferința se poate transpune prin acțiuni mai puțin dure, precum pusul la colţ­ sau pedeapsa prin confiscarea obiec­telor personale și poate ajunge până la acțiuni foarte dure, precum agresiunile și abu­­- zu­rile psiho-fizice. Expresii de genul: „I-am tras o mamă de bătaia soră cu moartea”, „Eu te-am făcut, eu te omor”, „Unde dă mama/tata, crește!” sunt dovada unor con­vingeri „medievale” privind educația copiilor, respectiv a faptului că un copil se naște rău, negativ, pus pe a face prostii, iar tu ca adult trebuie să-l corectezi, să-l pui pe calea cea bună și cu cât ești mai dur, cu atât va fi mai bine pentru el. Copiii se nasc eminamente buni, veseli, dornici de atașament, curioși și cu încredere în oameni.
Condițiile socio-economice sunt, de ase­menea, un factor predispozant, familiile să­race fiind fruntașe la capitolul violență fizică. Interesant este că și în familiile cu un venit peste mediu vorbim despre violență, dar de data asta despre o violență psihică, în sensul în care se pune o presiune foarte mare asupra copiilor privind performanța școlară sau extrașcolară.
„În spatele acestor comportamente violente se află multă suferință și răni nevindecate. Văd aduți care ascund în interiorul lor un copil care la rândul lui a primit multă violentă, care a fost umilit, batjocorit, pus în situații extreme și chinuitoare. De alt­fel, 76% dintre români recunosc că au fost supuși unor comportamente violente în copilărie, iar 15% susțin că «meritau». Nu, niciun copil nu merită să fie bătut indiferent de ceea ce a făcut. Violența nu este justificată de nimic”, explică Daniela Dumitrescu, psiholog.
„Soluția este educația și vindecarea emo­țională a adulților. Mă bucur să văd că există din ce în ce mai mult interes în ceea ce pri­vește educația parentală, dar suntem încă departe. Citirea unei cărți sau parcurgerea unor cursuri nu vor rezolva problema, ci poate doar ne ajută să ne conștientizăm dificulățile – este totuşi un prim pas. Trebuie să ne schimbăm mentalitatea preluată de la părinți și să rupem cercul vicios al violenței”, mai spune psihologul.