Doi bărbați din Brașov și unul din Vrancea, cu vârste cuprinse între 23 și 45 de ani, s-au ales cu dosar penal pentru loviri sau alte violențe și cu câte o amendă de 200 lei fiecare, pentru provocare de scandal.

Evenimentul s-a produs miercuri după-amiază, într-o autogară din municipiul Arad.

În jurul orei 14.00 echipajul de Jandarmerie aflat în misiunea de menținere a ordinii publice pe raza municipiului Arad, a fost direcționat de către operatorul 112 la sediul unei autogări din municipiu, unde era reclamat un scandal cu participarea mai multor persoane. Ajunși de urgență la fața locului, jandarmii au identificat persoana apelantă, care a declarat că a fost lovită cu pumnii și picioarele, indicând ca și agresori, trei persoane dintr-un grup.

Scandalul ar fi fost provocat în urma unor neînțelegeri. Cei trei bărbați, pasageri într-un autocar, veniseră din Italia. Ajunși în Arad, șoferul a constatat că autocarul prezintă o defecțiune care trebuie remediată imediat pentru a mai putea continua deplasarea. Pasagerii au fost anunțați cu privire la acest aspect, însă după mai multe ore de așteptare, răbdarea lor a cedat și au început să ceară socoteală firmei de transport.

De la discuții civilizate și până la scandal nu a fost decât un pas. În momentul în care șoferul a încercat să le explice situația și complexitatea remedierii defecțiunii, trei bărbați au sărit la bătaie, lovindu-l pe acesta cu picioarele în zona capului provocându-i leziuni care au necesitat consult medical de specialitate. 

În urma verificărilor efectuate și a declarațiilor persoanelor aflate la fața locului, jandarmii i-au identificat pe cei trei autori ai agresiunii, cărora le-au întocmit acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. De asemenea aceștia au fost sancționați și contravențional cu amenzi în valoare totală de 600 lei.

Cercetările sunt continuate de către polițiști.                             

 

Recomandările redacției