Locuințele ANL sunt o soluție, mai ales pentru familiile tinere, aflate la început de drum. Însă pentru a obține o astfel de locuință, pentru care se plătește o chirie de-a dreptul modică trebuie îndeplinite, cumulativ, mai multe condiții. Și în municipiul Arad sunt astfel de locuințe, însă imensa majoritate sunt ocupate. La finele anului trecut a început construcția a altor blocuri de acest gen. Cert este că numărul solicitanților este foarte, foarte mare. Iar dovada s-a văzut clar la ultima ședință a CLM Arad, când s-a repartizat o locuință ANL. De fapt, un apartament de bloc, cu două camere. S-au „bătut“ pentru acest spațiu de locuit nu mai puțin de 320 de solicitanți. Practic tot atâtea dosare au stat la coadă pentru a fi analizate și punctate. De altfel, chiar în referatul de oportunitate s-a spus că : „s-a făcut corespondență cu primii două sute șaptezeci solicitanți de locuințe construite prin ANL, din trei sute douăzeci dosare verificate aflate pe lista de prioritate, însă o parte dintre ei nu mai îndeplinesc criteriile prevăzute de lege referitoare la vârstă, sau au dobândit în proprietate locuință, ori nu au prezentat actele solicitate prin adrese“.

Recomandările redacției