Așa cum vă informam în exclusivitate sportarad.ro, Laurențiu Tudor s-a pus la dispoziție condu­cerii Unirii Tărlungeni după înfrângerea (2-4) cu UTA, iar finanțatorii au produs schimbarea. Adrian Matei a confirmat pentru liga2.ro preluarea echipei din Ştefăneşti (Ilfov), semnând un contract valabil până la finalul sezonului cu obiectiv salvarea de la retrogradare și etalarea unui joc care să atragă publicul la stadion.
„Am semnat un contract până în vară. Primul şi cel mai important obiectiv este ca echipa să joace un fotbal cât mai bun, să înscriem goluri, să plece lumea mulţumită de la stadion. Şi, bineînţeles, să ne salvăm de la retrogradare, dar aşa cum am spus mai devreme, adică printr-un fotbal plăcut. Deocamdată, nu vorbim despre achiziţii de jucători la iarnă. Mai este mult până la finalul sezonului de toamnă”, a declarat, pentru liga2.ro, fostul fundaș al Stelei.
Unirea Tărlungeni e al optulea club din Liga a II-a care în actualul sezon îşi schimbă antrenorul principal. După Foresta Suceava, Lu­ceafărul Oradea, Şoimii Pîncota, Metalul Reşiţa (antrenorul principal a rămas ca secund), FC Academica Clinceni, ACS Berceni şi UTA și echipa care s-a mutat din această vară de la Tărlungeni la Ştefăneşti a decis să producă un şoc în cadrul lotului şi să înlocuiască antrenorul.
Adrian Matei (48 ani) a fost jucător la Rapid, Victoria, Dinamo, Sportul, Steaua sau FC Naţional și revine în antrenorat după o perioadă de pauză în care a fost plecat în Anglia şi apoi a fost consilierul pe probleme de sport al noului primar al comunei Berceni. În cariera sa în antrenorat, Matei a mai pregătit echipele FC Vaslui, Minrerul Lupeni, Chitila, Rocar, FCM Târgovişte, Ştiinţa Bacău, Luceafărul Lotus Băile Felix, Metaloglobus Bucureşti şi ACS Berceni.
După desfăşurarea celei de-a XIV-a etape în campionatul Ligii a II-a, Unirea Tărlungeni se află pe locul 16, retrogradabil, cu doar 10 puncte, tot atâtea cât au şi CS Baloteşti şi Me­talul Reşiţa. Runda viitoare, Unirea joacă în deplasare un alt meci extrem de important, la Timişoara, cu ASU Politehnica.

Recomandările redacției