Mi-amintesc, ca astăzi, o întâmplare petrecută în anul 2000, tocmai în duminica alegerilor prezidenţiale din acel an. Ieşisem pe holul redacţiei ziarului „Adevărul”, unde l-am întâlnit pe regretatul deputat ţărănist Ioan Hui, care cobora scările de la sediul PNŢCD. Venerabilul politician ţărănist arădean se deplasa destul de greoi, deoarece avusese de înfruntat, în tinereţe, temniţele comuniste şi deportările din Bărăgan, maltratări care-i şubreziseră sănătatea. În rest, sprinten la minte şi mereu cu zâmbetul pe buze. „- Ce mai faceţi, domnule de­putat?” – leg eu discuţia cu dumnealui.  „-Uite, m-a bătut Dumnezeu!” – îmi răspunde, sec, deputatul PNŢCD. Pentru un moment am crezut că era vorba des­pre vreo problemă legată de sănătate, având în vedere vârsta înaintată şi trecutul interlocutorului meu. Apoi, din vorbă în vorbă, am aflat că marea durere a deputatului PNŢCD Ioan Hui era legată de faptul că ajunsese să meargă să-l voteze pe „comunistul Ion Iliescu, ca să nu iasă preşedinte nerodul de Corneliu Vadim Tudor şi să ne râdă toată lumea”. Fireşte, pentru politicianul Ioan Hui varianta abţinerii de la vot era absolut exclusă. Arc peste timp, ajungem la trista realitate a zilelor noastre. Prin pieţe, prin birturi sau pe la televizoare subiectul este acelaşi: alegerile prezidenţiale de la sfârşitul anului. Chiar şi bătaia de soartă a rămas neschimbată, de parcă am trăi sub blestemul uciderii preşedintelui ţării în ziua Crăciunului. Astfel, un naţionalist de dreapta va fi obligat să pună ştampila peste un sas din Hermannstadt, în vreme ce un naţionalist de stânga este silit să-l voteze pe Victor Ponta, cel care a mărturisit de unul singur şi nesilit de nimeni că se trage dintr-o familie de italieni, pripăşită în urmă cu vreo două sute de ani prin Pecica. Pentru intelectualul de centru, care ar vrea să aleagă în fruntea patriei o personalitate culturală sau ştiinţifică care să-l reprezinte cu adevărat, soluţia este una de-a dreptul imposibilă. După cum la fel de imposibilă este şi posibilitatea ca cetăţenii români care lucrează în străinătate să-şi poată exercita dreptul electoral. De ce? Evident, din cauza faptului că votul lor este unul bine cumpănit şi nu mai poate fi cumpărat cu o găleată de plastic şi două perechi de cizme de gumă. Până la urmă, la alege­rile prezidenţiale din acest an se va da, în turul al doilea, un vot… împotrivă. La fel cum dăduse şi deputatul Hui în urmă cu paisprezece ani: votăm cu „ăla”, ca să nu iasă „celălalt”…

Recomandările redacției