Banca Comercială Română (BCR) a intermediat pentru clienţii săi, pe parcursul anului 2012, tranzacţii de peste 100 milioane euro pe burse internaţionale, conform unui comunicat.

Interesul manifestat de clienţii BCR pentru tranzacţionarea pe pieţele internaţionale a crescut de la an la an. În 2012, numărul clienţilor care au efectuat astfel de operaţiuni a fost de peste 600, iar cel al tranzacţiilor efectuate de aceştia a depăşit 3.500 de tranzacţii.

‘Dorim să oferim clienţilor noştri posibilitatea să investească pe cât mai multe pieţe internaţionale. Suntem adepţii diversificării. Credem în valoarea adaugată pe care diversificarea o aduce portofoliului clienţilor noştri şi educăm clienţii în acest sens. Astfel, am putut observa o diversificare a gamei produselor tranzacţionate. Dacă în anii anteriori volumele tranzacţionate pe pieţe externe rezultau în cea mai mare parte din tranzacţii cu acţiuni, în 2012 clienţii noştri s-au îndreptat şi către alte instrumente financiare: certificate bonus şi reverse bonus, certificate index, ETF-uri. Pentru acest an ne propunem să continuăm să diversificăm gama de produse pe care o oferim clienţilor noştri, inclusiv prin listarea de noi produse structurate la Bursa de Valori Bucureşti’, a declarat Laura Hexan, şefa Departamentului de Produse de Trezorerie Retail din cadrul BCR.

Într-un top al pieţelor internaţionale pe care clienţii BCR au efectuat tranzacţii se numără Bursa din Viena, care s-a situat pe primul loc în topul preferinţelor, cu un volum al tranzacţiilor de aproximativ 70 milioane euro, urmată de Bursa din Frankfurt.

BCR, prin Biroul Vânzări Pieţe Reglementate, intermediază tranzacţionarea pe burse internaţionale încă din anul 2008, oferind acces online în condiţii de costuri comparabile cu cele ale pieţei locale la peste 30 de pieţe internaţionale (Viena, Frankfurt, Londra, New York, Tokio, Paris, Milano, Varşovia etc).

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, managementului activelor, pensiilor private, a băncilor de locuinţe şi a serviciilor bancare prin telefonul mobil.

BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (peste 16 miliarde euro), banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR oferă o gamă completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 41 de centre de afaceri dedicate companiilor şi 622 de unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori.

De asemenea, BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa cardurilor şi a tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM – peste 2.400 de bancomate şi POS – 15.000 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, phone-banking şi e-commerce.

 

Recomandările redacției