Beat criță, a condus pe strada Banu Mărăcine până într-un stâlp (VIDEO)

0
972

Un taximetrist care și-a condus mașina în stare avansată de ebrietate, n-a văzut un stâlp, în timp ce se deplasa pe strada Banu Mărăcine, și a intrat în plin în el. 

Astăzi, în jurul orei 15,00, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați despre faptul că pe strada Banu Mărăcine a avut loc un accident. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat de 54 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe strada Banu Mărăcine, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un stâlp.


În urma evenimentului rutier au rezultat exclusiv pagube materiale, însă comportamentul conducătorului auto a relevat că acesta ar fi consumat alcool. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Conform procedurii, au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.