Pensia de urmaș se suspendă din 1 octombrie dacă beneficiarii, respectiv copiii, nu fac dovada continuării studiilor și nu transmit caselor teritoriale de pensii adeverințele emise în acest sens de instituțiile de învățământ, potrivit art.114 din legea pensiilor, forma actualizată, transmite Casa Națională de Pensii. Această condiție este valabilă pentru copiii urmași de peste 16 ani.

În prezent, având în vedere situația dificilă cu care se confruntă românii, instituțiile de învățământ trimit aceste adeverințe care atestă statutul de elev în format electronic. La fel se procedează și în cazul beneficiarilor, ce pot transmite tot electronic caselor teritoriale de pensie adeverințele în cauză, care vor ajuta la continuarea plăţii pensiei de urmaş, urmând ca beneficiarii să prezinte originalul până la sfârşitul anului şcolar 2020-2021.

Pe scurt, conform legii, la pensia de urmaș au dreptul copiii și soțul supraviețuitor în anumite condiții. În primul rând, e necesar ca susținătorul decedat să fi fost pensionar sau să fi îndeplinit condițiile pentru obținerea unei pensii. În cazul copiilor, aceștia primesc pensie de urmaș până la vârsta de 16 ani, însă poate fi prelungită dacă își continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani.

Documentele necesare înscrierii la PENSIE DE URMAȘ, după caz:

cerere pentru înscrierea la pensie de urmaş;

actele de stare civilă ale urmaşilor şi reprezentantului legal, după caz, original şi copie;

decizia medicală asupra capacităţii de muncă (original), după caz;

decizia de pensie/talonul de plată a pensiei, pentru cazurile în care susţinătorul decedat avea calitatea de pensionar (copie);

adeverinţa de studii (elev sau student), în cazul urmaşilor copii în vârstă de peste 16 ani, în original;

actul doveditor al cauzei decesului, cu excepţia situaţiilor în care susţinătorul decedat avea calitatea de pensionar (copie);

copie FIAM, pentru decesul cauzat de accident de muncă;

copie BP2 şi copie certificat medical constatator al decesului, pentru decesul cauzat de boală profesională.

declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că urmaşul nu a fost condamnat prin sentinţă rămasă definitivă pentru infracţiunea de omor sau tentativă de omor comisă asupra susţinătorului, scrie huff.ro

Foto pensie: Pensiile de urmaș se pierd dacă nu se fac documentele la timp!

Recomandările redacției