Dacă UTA a obținut măcar un punct din meciul de aseară, acest lucru se datorează presiunii puse în repriza a doua, una în care atât staff-ul cât și echipa, și-au dat seama că joacă pe teren propriu și s-au aruncat peste adversar. Chiar și cu această manieră și atitudine schimbată, lucrurile n-au stat grozav deoarece individual, ca realizări și execuții tehnice, aproape toți jucătorii au continuat să fie sub nivelul lor obișnuit. Au fost însă și două excepții.
Căpitanul echipei în acest meci (și dacă ar fi după spectatori, în fiecare meci), Alexandru Benga, a fost din nou la înălțime și la propriu și la figurat. De un calm imperial, a știut permanent ce trebuie să facă, unde să paseze, a orientat mereu jocul spre înainte și a stins din fașă orice flacără cu potențial de incendiu din zona lui. Spre final a urcat în atac iar în ultimele minute a fost folosit chiar vârf, datorită taliei; asta după ce în minutul 85 reușise să restabilească egalitatea cu un gol marcat la capătul unei faze fixe, dar nu cu capul, cum ne-am fi așteptat, ci cu un șut din voleu, execuție de atacant veritabil. A fost primul său gol marcat în tricoul UTA-ei. La final și-a descris astfel prestația sa și a echipei: „Mă bucur că am dat gol dar îmi pare rău că nu am reușit ceea ce ne-am propus, anume să câștigăm. Pe lângă că am făcut o repriză slabă, nu așa cum ne-am dorit, a fost și acel gol norocos pe care l-am primit înainte de pauză, mai ales că nici Chindia nu ne-a pus sub presiune. Mă bucur că am reacționat încă din primul minut al reprizei a doua, pe care am controlat-o autoritar, chiar dacă golul a venit puțin târziu. La fiecare antrenament înainte de joc lucrăm fazele fixe iar aceasta a fost una dintre ele. Faptul că am rămas apoi în atac a fost o decizie tactică a antrenorului, pentru că am reușit să marchez și simțeam că pot să mai marchez o dată. Glumind puțin, eu până la 13 ani am jucat atacant și îmi doream când eram copil să fiu atacant. Sper să nu fie și ultimul gol. Am luat doar două puncte din ultimele două meciuri, clar nu este ceea ce ne doream dar acum nu avem ce face decât să ne pregătim și să mergem cu încredere la Botoșani.“
Albert Stahl a intrat pe teren în minutul 66, înlocuindu-l pe Otele și la momentul schimbării au existat în stadion și murmure de dezaprobare. Jucătorul împrumutat de la Rapid a dezamăgit în acest sezon de fiecare dată când a fost introdus în teren iar mulți suporteri vedeau în acel moment o introducere a unuia dintre puștii Academiei, Negoescu sau Pop, drept o soluție mai bună. Din fericire Stahl a fost cu totul alt jucător decât meciurile trecute, venind cu plusul cel mai evident de pe bancă. L-a făcut „franjuri“ pe Ioniță în flancul drept al atacului nostru, a driblat, a centrat și a apărut la finalizare, lovind din păcate bara transversală la o fază în care le-a arătat practic lui Keserü și lui Ademi, care se încurcaseră reciproc, ce trebuie să facă. La final a recunoscut că acesta a fost primul lui meci bun de la venirea la Arad: „Până acum am intrat pe final de joc meciurile trecute și n-am avut reușite. Am stat și eu și m-am gândit la asta, probabil am avut moralul puțin căzut, neavând jocuri în picioare, n-am mai jucat de mult. Încerc să îmi intru în ritm cât mai repede, să ajut echipa. Fiecare jucător vrea să joace mai mult dar trebuie să ne așteptăm rândul iar când intrăm, trebuie să demonstrăm. Un egal care vă dați seama, nu ne convine, dorim să câștigăm fiecare meci acasă. Am pus presiune dar nici n-a intrat mingea. La faza cu bara a fost o decizie de moment, am vrut să dau tare, am lovit-o bine, dacă mă aplecam puțin pe ea… așa e la fotbal, când nu vrea să intre dai bară. Acum trebuie să mergem să câștigăm și în deplasare. Da, acasă ne ajută publicul, ați văzut și azi când au văzut că punem presiune ne-au împins de la spate dar nu mai putem să ne alegem meciurile. Trebuie să câștigăm și afară dacă vrem să fim în play-off acolo unde tot zicem noi.“
(foto: facebook/chindiaoficial, caputră video digisport.ro)
