Bianca Tirsin, iubita fotomodel a lui Adi Petre, face lobby pentru sprijinirea corpului medical

0
337

În plină luptă cu coronavirusul, Bianca Tirsin, iubita fostului fotbalist al UTA-ei, Adrian Petre, profită de notorietatea dată de titlul de Miss International România în 2018 și le-a transmis un mesaj celor care o urmăresc pe paginile de socializare, dar și celor care o apreciază. Fotomodelul arădean s-a implicat în campania de strângere de fonduri pentru sistemul sanitar, alături de Anna Michaela Ciornea, Miss International România 2019 și Bianca Păduraru, câștigătoarea Miss Tourism Global în 2018, dar și Marius Seceleanu, organizator de concursuri de frumusețe.
Bianca face apel în special la arădenii săi, de care stă departe fizic de la începutul crizei SARS-CoV2. „Momentan, fiind autoizolată la domiciliu în Bucureşti, nu pot să fiu aproape de ei, aşa că îi ajut prin intermediul online-ului. Vă încurajez cu drag să staţi acasă, să aveţi grijă de cei vârstnici, de copii, de toţi cei care trec prin această perioadă foarte dificilă. Dar, dacă vom gândi pozitiv, eu cred cu toată tăria că vom trece peste această perioadă. Trebuie doar să avem grijă de noi, să ne protejăm şi să stăm cât mai mult în casă”, a declarat iubita lui Adi Petre (FCSB) pentru Agerpres. La Arad, cunoscutul fotomodel, a participat la diferite acțiuni uma­nitare alături de Cetatea Voluntarilor, aso­- ciație aflată și acum pe baricade în lupta cu coronavirusul.
Printre preocupările celor doi tineri arădeni aflați în izolare într-un apartament din Capitală se numără și întreținerea unui canal de youtube cu teme variate, de la exerciții fizice, până la sfaturi legate de alimentație sau detalii din viața lor de cuplu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.