Maestrul Dorel Bîc a activat ca violonist în cadrul Orchestrei simfonice a Filarmonicii de Stat din Arad mai bine de trei decenii. Un profesionist desăvârşit, apreciat de întreaga lume muzicală şi nu numai, maestrul Bîc a ajuns să ocupe, vreme de aproape douăzeci de ani, cel mai important pupitru al uneia dintre cele mai însemnate orchestre din ţară: acela de concertmaistru. Implicarea, dăruirea, talentul său uriaş, sunetul unic al viorii sale şi influenţa sa pozitivă au avut cu siguranţă un aport uriaş în aprecierea orchestrei arădene la nivel naţional.

Ca în viaţă, există însă şi în muzică un sfârşit. Maestrul Dorel Bîc a ieşit la pensie în anul 2010, părăsind astfel orchestra căreia i-a dăruit atâtea. A plecat frumos, lăsând în urmă o carieră impresionantă, fiind regretat de toată lumea.

Dorel Bîc putea să rămână cu această imagine imaculată pentru totdeauna în istoria filarmonicii. Atunci însă când te aliezi cu noroiul şi mizeria nu ai cum să nu devii tu însuţi murdar. Profitând de situaţia confuză, chiar catastrofală, în care a ajuns să se scalde filarmonica de pe urma actualului management, şi neţinând cont de modul în care sunt trataţi artiştii, foştii săi colegi, fiind daţi la o parte fără nici o jenă, Dorel Bîc a acceptat invitaţia conducerii, alcătuită din celălalt dorel al filarmonicii, Orban, şi doctorul … şi a revenit pe fotoliul de concertmaistru, ca un adevărat… mercenar, lipsit de suflet şi gata să facă absolut orice compromis pentru a-şi umple buzunarul. Iar asta în condiţiile în care în filarmonică activează cel puţin patru violonişti, gata oricând să preia primul pupitru al orchestrei, chiar şi fără remuneraţie. Singura problemă o reprezintă calitatea umană a artiştilor din instituţie, categoric neapreciată de către conducere, care şi-a dorit acolo un om supus, loial şi care să le facă toate jocurile.

Din fericire pentru toată lumea, mai puţin pentru cei care urăsc filarmonica, minunea nu a apucat să dureze prea mult. Înaintea unuia  dintre cele mai importante concerte ale filarmonicii din această stagiune, Missa în fa minor de Anton Bruckner, o lucrare extraordinar de pretenţioasă atât pentru orchestră, cât şi pentru cor dar mai ales pentru dirijor, Dorel Bîc şi-a dat arama pe faţă. Ignorând total indicaţiile dirijorului aflat la pupitru, la fel cum l-au lăsat rece şi rugăminţile artiştilor de a nu accepta să facă jocurile conducerii, Bîc a avut o ieşire nervoasă, la fel de unică în istoria filarmonicii precum talentul său. Episodul este atât de jenant şi de regretabil, încât mă feresc să îl relatez în paginile unui ziar. Am să spun doar că la finalul oribilei scene, Bîc a fost pur şi simplu scos afară de către dirijorul Roberto Salvalaio, iar în locul său a fost numit un alt concertmaistru.

Păcat de imaginea carierei lui Bîc, care putea rămâne una frumoasă în amintirea tuturor. De ea s-a ales acum… fâszzzzzzul. Astfel, Bîc a plecat de pe scena filarmonicii aşa cum merita: alungat de toată lumea, nedorit de nimeni, dispreţuit de toţi. La fel sperăm să se întâmple şi cu cei care l-au adus: Dorel Orban şi celălalt, al cărui nume nici măcar foaia nu îl mai suportă.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției