După transferul prim-divizionarului Cristian Bud, rivala UTA-ei din Bihor arată că a vorbit serios când a anunțat că vrea să dea uitării tot ce s-a întâmplat în tur. Clubul roș-albastru a anunțat ieri că l-a achiziționat pe mijlocașul Ciprian Vasilache, ultima dată coleg cu arădenii Cristi Todea și Răzvan Pleșca la Gaz Metan Mediaș.
Băimăreanul Vasilache (29 de ani), jucător la Rapid, Pandurii, Ceahlăul, FCM Tg. Mureș sau FC Vaslui, a fost dorit cu insistență de UTA pe vremea lui Nicolae Bara & Sandu Ion. Cu toate că părțile au fost atunci destul de aproape de un acord, sosirea lui la Arad nu avea să se mai producă.
FC Bihor a schimbat și antrenorul în această iarnă, locul lui Claudiu Niculescu fiind luat de Marian Pană, și a decis să încerce imposibilul, terminarea pe loc promovabil.

Actualitate 198
Pieton lovit de mașină, în zona Liceului CFR
citește mai mult »