Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, împreună cu Corneliu Popi Morodan, primarul comunei Ghioroc, au făcut astăzi un prim bilanţ al sezonului estival de la Ghioroc. Reamintim că în primăvară, Consiliul Judeţean a alocat suma de 800.000 de lei pentru amenajări la Lacul Ghioroc şi începerea realizării documentaţiei pentru ca Ghiorocul să devină staţiune de interes local. Ulterior, Consiliul Județean a alocat bani și pentru amenajarea parcării de lângă lacul de agrement.
Amenajarea Lacului Ghioroc ca spațiu de agrement repre­zintă cea mai importantă investiție a Consiliului Județean în turismul arădean – una inspirată și corectă, dacă evaluăm datele statistice. După o lună de la deschiderea sezonului estival, la 31 iulie 2017, a fost deja depășit numărul de turiști din tot anul trecut!
„Pentru noi, acest obiectiv este parte a strategiei de dezvoltare a judeţului. Podgoria Aradului este o zonă accesibilă şi cu mare potenţial, unde Consiliul Judeţean a investit sistematic în ultimii ani. A fost realizată infrastructura Drumului Vinului, printr-un proiect european în valoare de 56 milioane de lei. Dezvoltarea Lacului Ghioroc este o parte a acestei strategii. Urmează, acum, punerea în valoare a cramelor istorice, pentru ca într-adevăr Drumul Vinului să devină ceea ce îi şi spune numele, un obiectiv al turismului gastronomic. Feed-backul arădenilor şi al locuitorilor din judeţele limitrofe ne confirmă că am făcut o investiţie corectă şi cu mare potenţial”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad
„Anul acesta s-a încasat deja, până la 31 iulie, o sumă care depăşeşte totalul încasărilor de anul trecut, la Ghioroc, iar numărul de autoturisme parcate la lac a depăşit cu 700 de maşini totalul anului 2016. Şi încă un aspect extrem de important: dezvoltarea lacului Ghioroc, ca obiectiv de interes judeţean, se realizează în ambele zone de agrement, pe de o parte printr-o investiţie publică, pe de altă parte printr-o investiţie privată”, a precizat  Corneliu Popi Morodan, primarul comunei Ghio­roc. Acest bilanţ pozitiv s-a înre­gistrat la o dată la care sezonul estival este departe de a se fi încheiat. Ghiorocul continuă să-i atragă pe turişti cu diferite evenimente, preconizate să se desfăşoare în perioada următoare.
În perioada  12-13.08.2017 va avea loc a de-a şasea ediţie a evenimentului „Noaptea Dj-ilor”. În prima zi, spectacolul se va desfăşura pe două scene, pe care vor urca doi DJ internaţionali, naţionali şi aproximativ 15 DJ locali. Nu vor lipsi focurile de artificii şi surprizele pentru spectatori. În a doua zi, capul de afiş va fi DJ Ninho alături de invitatul  special DJ Emil Lassaria.
„Am fost încântaţi de prezenţa unor noi turişti care până acum doar au auzit de Plaja Ghioroc, dar acum au şi venit pe plajă şi ne-au spus că vor reveni împreună cu alţi prieteni deoarece le-a plăcut la noi. Tot îmbucurător este faptul că ne vizitează foarte multe grupuri de studenţi străini care participă în ţară la diverse evenimente, Plaja Ghioroc oferind un loc unde se pot relaxa în timpul liber. Festivalul Ghioroc Summer Fest a fost vizitat de Consiliul Director al Uniunii Studenţilor din Romania, studenţii fiind impresionaţi de activităţile festivalului şi promiţând promo­- varea acestuia în rândurile colegilor din centrele universitare pe care le reprezintă aceştia şi ca urmare am fost deja vizitaţi de un grup de peste 20 de studenţi din Oradea, urmând ca şi alţi colegi studenţi să îşi petreacă câteva zile alături de Liga Studenţilor din Universitatea Aurel Vlaicu Arad, organizatorii festivalului”, a conchis Corneliu Popi Morodan, primarul comunei Ghioroc.
(G.C.)

Recomandările redacției