Bilanţul cutremurului din Indonezia a ajuns la 436 de morţi

0
597

Cel puţin 436 de persoane au decedat, iar alte peste 1.300 au fost rănite, în urma seismului cu o magnitudine de 6,9 grade produs pe data de 5 august pe insula indoneziană Lombok, po­trivit celui mai recent bilanţ, anunţat luni de autorităţi, informează Mediafax.
Bilanţul anterior, anunţat de Agenţia indoneziană pentru Gestionarea dezastrelor, indica faptul că 387 de oameni au murit în urma cutremurului de suprafaţă produs pe 5 august. Sutopo Purwo Nugroho, purtătorul de cuvânt al Agenţiei pentru gestionarea dezastrelor din Indo­nezia, a declarat că echipele de căutare şi salvare continuă să scoată victime de sub dărâmături.
Oficialul a precizat că peste 1.300 de persoane sunt rănite, iar alte aproximativ 350.000 au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele din cauza distrugerilor provocate de seism. Se esti­mea­ză că impactul economic al distrugerilor cauzate de cutremur se ridică la peste 470 de mili­oane de dolari, zona de nord a insulei Lombok fiind cea mai grav afectată.
Pe baza imaginilor filmate din sateliţi, specialişti de la NASA şi de la Institutul Tehnologic din California au stabilit că Insula Lombok a suferit modificări struc­turale din cauza mişcărilor telu­rice. În nord-vestul insulei, solul s-a ridicat cu 25 de centimetri faţă de nivelul existent înaintea seismului. În alte locuri, solul s-a lăsat cu 5-15 centimetri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.