Creșterea pensiilor de la 1 ianuarie 2023 va acoperi o parte din inflație, este o măsură așteptată de pensionari, consideră deputatul PNL Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad. Acesta consideră însă că pensiile puteau fi majorate cu 15%, așa cum a propus PNL.

„A fost o negociere, în care PSD s-a opus unei creșteri mai mari a pensiilor, pentru a acorda ajutoare suplimentare unor categorii sociale. Consider că o creștere generalizată cu 15% era mai corectă, în raport cu toți pensionarii și cu principiul contributivității. Strategia PSD de a ține captive anumite categorii sociale prin ajutoare care astăzi se pot acorda și mâine nu cred că este greșită. Pentru a nu bloca o decizie așteptată de pensionari, PNL a fost de acord cu un compromis, prin care pensiile cresc cu 12,5%. În plus, se vor acorda ajutoare țintite pentru cei cu pensii sub 1500, 2000 și 3000 de lei și pentru alte categorii vulnerabile. De asemenea, alocațiile pentru copii vor fi majorate cu rata inflației”, a declarat Sergiu Bîlcea.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recomandările redacției