Cine crede că a sta în birt e o plăcere, se înşală. Profund. Grav.

Am avut la viaţa mea destul de multe neplăceri… Unele mi le-am săvârşit alături de amici, necunoscuţi sau neprieteni; altele, în singurătate, scriind poezii, meditând, uitându-mă pe pereţi…

Cea mai tare Agoră mi s-a părut Birtul.

 

A.

La masa din stânga, unul cu un ochi (cel stâng) –  vorba lui Corydon, pardon – Radu Stanca -, uitându-se pieziş la poşircă, iar cu celălalt, evident, cel drept, uşor în altă direcţie… dă din buze şi îmi imaginez că-şi găseşte scuze atunci când o va întâlni, deloc prietenoasă (belicoasă), pe nevastă-sa. Dă din picioare după ritmul impus de o muzică la fel de cherchelită.

Şi ospătăriţa are ochi! Frumoşi, verzi precum monopolul cu esenţă de mentă (de verde).

Se apropie de strabic un om îmbrăcat elegant, desprins parcă din cataloagele de ceapeu.

Îşi aşază servieta pe scaunul aflat liber la masa nespălată (de hăt!) şi cere, elevat, un deţ din aceeaşi poşircă pe care o soarbe cel cu două priviri.

Ospătăriţa cu ochi verzi tace pervers, complice, şi-i întinde licoarea.

–          Ştiţi, zice Doi Ochi, io-s profesor de religie şi sport, şi muzică, şi desen. Am patru norme într-una.

Ceapistul, aranjându-şi nodul de la cravata care-i atârna deasupra buricului, se ridică de la masă şi-mi spune: Bă! Pe tine te văd mai răsărit. Tu ce faci?

Îl privesc, la rându-mi, tot cu un ochi, semn de prietenie reciprocă pentru cel atacat.

Ospătăriţa se retrage strategic, brusc, după pult, uitându-se insistent într-o oglindă, la ochii-i verzi.

Tac! Mă ridic să nu-l supăr pe omul îmbrăcat elegant în ceapist şi mă apropii de omul cu un ochi. Cel stâng.

B.

Nu tot timpul te duci la birt să bei. Dar nici să te rogi. Ziariştii o mai fac pentru a se documenta.

Şi, câteodată, se documentează atât de mult, încât uită să se mai… documenteze.

Am avut un prieten, fotoreporter, care s-a cherchelit cu obiectivul la gât şi trebuia să facă poze cu un singur ochi pentru că, pe cel bun, îl ţinea închis, ca să nu-şi piardă echilibrul.

Nici pixul meu nu stătea prea drept, dar aveam un reportofon care m-a scos, şi documentarea a ieşit cât de cât. (N-am fost dat în judecată!)

Acum câteva zile am stat la masă cu un purtător de cuvânt, consumând, amândoi, bere. Părea OM. Spun asta pentru că, pe vremuri, a te întâlni, a vorbi de câte-n lună şi-n stele cu un om care reprezintă o instituţie publică, era aproape de neimaginat. Ce au făcut purtătorii de cuvânt pe atunci este ceva… de bine. Acum, te trezesc la patru dimineaţa, ba purtătotul lui ics, ba al lui igrec, ca să te anunţe. Atunci umblai, transpirai, erai depunctat (financiar) dacă pierdeai ştirea.

Ce au toate acestea cu Birtul?

C.

La o masă stăm trei oameni: unul care este profesor de religie şi sport, şi muzică, şi desen, un ceapist care-şi pune servieta, cu eleganţă, pe un scaun alăturat, aranjându-şi nodul cravatei de deasupra buricului şi eu, ba nevăzând bine ce să fotografiez, ba neştiind pe cine…

Numai ospătăriţa se ascunde după tejghea, uitându-se, într-o oglinjoară, la ochii-i verzi.

 

Recomandările redacției