Biserica din Cetate se poate prăbuşi în orice clipă

2
1566

„Îl invităm pe Gheorghe Falcă să preia Cetatea Aradului, deoarece Ministerul  Apă­rării Naţionale nu se poate juca cu un patrimoniu al arădenilor”, a declarat ministrul Mihai Fifor.

Aflat, zilele trecute, la Arad, ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, senator de Arad, a vizitat, alături de Dorel Căpar, preşedintele Comisiei de Apărare şi Ordine Publică din Camera Deputaţilor şi deputaţii – Florin Tripa şi Adrian Todor, Cetatea Aradului, unde îşi desfăşoară activitatea Batalionul Mixt Româno-Ungar.

Ministrul MApN, Mihai Fifor, a explicat şi prezentat concret situaţia în care se află Cetatea Aradului subliniind totodată faptul că, „primarul Gheorghe Falcă nu a făcut, până în prezent, demersurile necesare pentru preluarea edificiului, în subordinea Primăriei Arad”. Minis­trul Mihai Fifor a subliniat şi faptul că Cetatea Aradului a fost redată, printr-o Hotărâre de Guvern, în anul 2010, către Pri­mă­ria Arad, condiţia fiind de reabi­litare a spaţiilor fostei cazărmi din Gai, astfel încât militarii să îşi poată desfăşura activitatea, în noua locaţie, urmând ca Ministerul Apărării Naţionale să predea, în mod explicit, Cetatea către Primărie, în vederea promovării unui Centru cultural şi turistic de mare anvergură în partea de vest a României. „Au trecut opt ani de la Hotărârea de Guvern şi nu s-a realizat nimic, motiv pentru care s-au semnat o serie de protocoale şi amânări. Ultimul termen stabilit, fiind data de 26 mai 2018, care l-a momentul de faţă este depăşit”, a punctat ministrul Fifor.

Conform celor declarate de ministrul Mihai Fifor, Ministerul Apărării Naţionale doreşte să tragă un semnal de alarmă cât se poate de clar, faţă de faptul că, Cetatea este un patrimoniu cultural al Aradului, care aparţine, de fapt, arădenilor, se află într-o stare deplorabilă, Biserica este în pericol de prăbuşire, iar pavilionul, de asemenea. „Vom trimite o nouă adresă primarului Gheor­ghe Falcă, prin care îl vom înştiinţa că starea clădirilor din Cetatea Aradului este tot mai afectată şi se deteriorea­ză tot mai mult, existând posibilitatea de prăbuşire”, a declarat Mihai Fifor.

Întrebat de ce nu investeşte Ministerul Apărării Naţionale în aceste clădiri, acesta a subliniat cât se poate de clar că „În cazul în care primarul Gheorghe Falcă nu face demersurile ne­cesare, până la sfârşitul anului, vom căuta o soluţie pentru a ne retrage militarii, urmând să îl invităm pe domnul primar să preia Cetatea Aradului”, a precizat ministrul MApN, Mihai Fifor.

2 COMENTARII

  1. Nu știu cine a scris acest articol, dar e foarte certat cu gramatica limbii române. Credeam că noua față a GL va aduce și o creștere a profesionalismului ziariștilor. Nema!

  2. Parca acest articol este o campanie electorala PSD nicidecum o parere a
    unui aradean privind Cetatea .
    De ce sa finanteze Aradul refacerea Cetatii distruse de indolenta armatei .
    Ar trebui sa o faca pe banii lor si sa o predea
    Aradului cum au primit-o de la austro-ungari .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.