biserica ortodoxa semlacDupă ce în cursul anului trecut, la Semlac problemele legate de viața spi­rituală a credincioșilor ortodocși păreau că nu se mai termină, anul acesta lucrurile au intrat într-un normal așteptat și dorit de întreaga comunitate.
Actualul preot este – spre bucuria enoriașilor dar și conducerii administrației locale – un om care se preocupă de întreaga paletă a problemelor ce animă comunitatea. Pe cale de consecință și primărița Letiția Stoian are mulțumirea că situația s-a rezolvat cu bine – e adevărat cu multe zbateri și chiar și prin reptata ei implicare directă – și credincioșii ortodocși sunt mulțumiți de prestația duhovnicească dar și de inițiativele noului preot.
Așa se face că în aceste zile, la ini­țiativa preotului, cu sprijinul credincioșilor și al Primăriei, clădirea bisericii ortodoxe este în plin proces de reabilitare exterioară.
„Se realizează în această perioadă o serie de lucrări ample precum: zugrăvit exterior, reparații gebnerale ale acoperișului, monta­rea de jgheaburi noi, vopsit lemnă­rie ș.a – toate cu termen de finali­zare în acestă toamnă. Aspecte pe care nu ți le-i fi putut închipui a se realiza anul trecut. Nu putem decât să ne bucurăm de buna înțelegere și colaborare ce s-a instaurat în comunitatea ortodoxă, preotul de acum având un merit definitoriu în acestă întreagă lucrare“ ne mărtu­risea cu câteva zile în urmă cu mulțumire primărița din Semlac.
(F.B.)

Recomandările redacției