Blocaj rapid: UTA – Metaloglobus 0-0

0
262

Cei aproximativ 1.000 de spectatori care au asistat la primul meci al „Bătrânei Doamne” au plecat acasă dezamăgiți. Favoriții nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor în fața unei echipe, de altfel extrem de disciplinată tactic și periculoasă pe contre, și au cedat primele puncte din actuala stagiune de ligă secundă. Experiența nu este întotdeauna de ajuns pentru a tranșa un meci, mai ales atunci când, vorba lui Mihalcea, o parte dintre jucători nu au atitudinea corespunzătoare și nu se sacrifică în interesul grupului. Chiar dacă au avut ocaziile sale, în special prin Curtuiuș, total neinspirat la finalizare, utiștii îi pot mulțumi portarului Grahovac pentru remiza scoasă it în fața celor de la Metaloglobus. Adrian Mihalcea și colegii săi de pe bancă au realizat că e destul de muncă la UTA, iar vorbele optimiste nu țin loc de puncte.
UTA a început ezitant meciul, permiţându-le bucureştenilor să-i absoarbă fără probleme atacurile lente şi previzibile. Practic, în prima jumătate de oră nu am consemnat nimic notabil, după care nou promovata Metaloglobus putea da lovitura în două rânduri. Grahovac şi-a salvat echipa de la gol, mai întâi în minutul 30 a respins cu un reflex excelent şutul lui Niculae, din 16 metri, pentru ca trei minute mai târziu să scoată din vinclu mingea expediată din lovitură liberă de la 25 de metri de Ghenovici. UTA s-a trezit din amorţeală abia pe finalul reprizei, dar Curtuiuş a ratat incredibil. În minutul 35, aflat singur la 6 metri, căpitanul „roș-albilor” a profitat de centrarea excelentă a lui Adili, pentru ca în minutul 39, A. Roman să îi ia faţa lui Stahl, după o centrare bună de pe dreapta, a lui Strătilă.
Mihalcea a schimbat la pauză tactica, aruncându-l în luptă şi pe Dan Roman, pentru o formula cu două vârfuri. Chiar și aşa, lucrurile nu au mers mai bine, iar prima ocazie a mitanului secund le-a aparținut tot  oaspeţilor, cu Grahovac respingând şutul din 8 metri al lui Robu. UTA a continuat să macine în gol, dominând haotic şi fără orizont, iar ocaziile la poarta lui Metaloglobus au venit după mingi aruncate la bătaie, în careu. Adili, Roman şi Curtuiuş au mai creat ceva pericol, pentru ca Gheno­vici să rateze de puţin ţinta, cu un şut bun de la 25 de metri, dar mai ales cu o finalizare în cros din 8 metri, la care portarul Grahovac a fost din nou impecabil. Faza respectivă a continuat, iar Marian a finalizat eronat mul peste poartă.
S-a terminat 0-0, după o prestaţie modestă a UTA-ei, care – practice – a rămas datoare la debutul de pe teren propriu din acest sezon.
Formații:
UTA:  Grahovac – Adili, Scutaru, Ciucă, Burlă – Asani (46 D.Roman), Cîrstocea (80 Prună) – Strătilă (59 Buleică), Jorza, Stahl – Curtuiuș.
Metaloglobus: R. Geantă – A. Roman (70 Negotei), Fl. Iordache, Caramalău, A. Sava – A. Popa, Ghenovici –Şt. Niculae, Şt. Stîngă (80 Răileanu), Robu – Bilciurescu (61 I. Marian).
Arbitri: Rareș Vidican (Satu Mare) – Ovidiu Arusoaiei (Piatra Neamț), Jozsef Peter (Sfântu Gheorghe). Rezervă: Vladimir Nagy (Aiud)
Observatori FRF: Iulian Spătaru (Timișoara) și Viorel Lolea (Reșița)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.