Terenul „Motorul II” a fost cadrul celui de-al treilea antrenament al anului pentru echipa fanion a Aradului. Față de ziua de marți când au pierdut trei jucători, antrenorii arădeni au câștigat unul și este vorba despre David Miculescu. Mijlocașul ofensiv de 16 ani a revenit de la lotul național Under 17 după numai două zile și asta pentru că selecționerul Sorin Colceag ar fi observat o problemă medicală, care – însă – i-a permis arădeanului să se antreneze cot la cot cu colegii săi ieri. Totuși, lui Miculescu i s-a spus că rămâne în vederile echipei „trico­lore”, cu șanse de a participa la Turul de Elită din primăvară, în Ungaria.
La capitolul noutăți îl trecem și pe Dan Țapoș. Învoit pe motive personale luni și marți, antrenorul cu portarii al „Bătrânei Doamne” și-a intrat în pâine. Și nu oricum, ci cu o ședință de pregătire destul de solicitantă, printre „beneficiari” fiind și noul…vechiul său elev, Roberto Bodea. Cei doi au mai lucrat împreună ani buni de zile la UTA, ultima oară făcând-o în sezonul 2011-2012. De atunci drumurile celor doi s-au separat și până ieri nu au avut ocazia să lucreze oficial împreună la gruparea fanion restartată în 2013. Bodea a semnat contractul cu „roș-albii” și speră ca de această dată să iasă ceva (și) mai bun din colaborarea sa cu Țapoș. „Nea’ Dan mă cunoaște cel mai bine, fiindcă a lucrat cu mine de mic și chiar
m-a ajutat mereu cu un sfat chiar dacă nu am mai activat la aceleași echipe. Mă bucur că suntem din nou împreună, sunt mai matur acum și sper să fac saltul mult așteptat în cariera mea chiar împreună cu UTA. Întotdeauna am spus că mi-aș dori să apăr în Liga 1, iar dacă o fac chiar în tricoul UTA-ei satisfacția e și mai mare. Știu că, probabil, voi mai avea de așteptat, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să dau totul la antrenamente și jocuri, să-l ascult mai mult ca oricând pe nea’ Dan. Oricum, pe această cale aș vrea să-i mulțumesc și lui Ovidiu Pașcalău, care are un merit important pentru revenirea mea la UTA, dar și lui Radu Anca, lui Roli Nagy și președintelui Petre Bulza, pentru ceea ce am trăit uman și fotbalistic la Cermei. Sper să pot ajunge la câteva dintre meciurile lor în retur și să-i susțin din tribună”, ne-a mărturisit Bodea, care-l va avea ca și principal concurent pentru tricoul de titular între buturi pe Alex Barna.
Alături de goal-keeperul de 24 de ani, și-au mai parafat înțelegerile cu UTA și mijlocașii Darius Buia și Mihai Petra. Primul vine tot de la Cermei, în timp ce „închizătorul” de 23 de ani a evoluat ultima oară la ASA Târgu Mureș.

Recomandările redacției