FC U Craiova domină fără probleme seria a IV-a a Ligii a III-a, iar strategia pentru retur e făcută și în funcție de avansul de 13 puncte față de a doua clasată, Șoimii Lipova. De exemplu, arădeanului Roberto Bodea i
s-a transmis că oltenii vor folosi între buturi juniori, iar de aici și până la despărțirea între părți nu a fost decât un pas. „Cu tot respectul pentru clubul de tradiție la care am avut onoarea să joc și suporterii săi fanatici, nu puteam să accept să fiu re­zervă la 26 de ani. S-a schimbat strategia, mi s-a comunicat din timp asta și am luat o decizie. Sunt sigur că și fără mine, clubul își va îndeplini obiectivul, iar la final i-aș ruga pe cei de acolo să-mi păstreze și mie o medalie de campion. Revin la Arad, iar dacă nu primesc o ofertă foarte avantajoasă, aș prefera să rămân acasă, să fiu mai aproape de familia mea”, a spus portarul crescut de UTA, formație cu care a și evoluat în ligile doi și trei.
Bodea a apărat poarta Craiovei în 13 dintre cele 15 partide oficiale de campionat, încasând doar cinci goluri. Din retur, Eugen Trică va apela la Mario Enache (2001) și Claudiu Chindriș (2000), care au jucat câte un meci în această toamnă. Mijlocașul Claudiu Coroban este celălalt fotbalist senior care s-a mai despărți oficial de olteni până la această oră.

Recomandările redacției