Chiar dacă nu are una dintre mai bune defensive ale primei părți a campionatului în Liga a III-a, Lunca Teuz Cermei se poate lăuda cu singurul portar care nu a luat gol de la liderul ACS Șirineasa. Roberto Bodea chiar a fost omul meciului de sâmbăta trecută, cu câteva intervenții decisive în fața lui Florin Costea și colegilor săi, iar când el a fost depășit a fost ajutat de Beni Cotoc să păstreze tabela imaculată până la finalul disputei. Ajuns la 24 de ani, fostul internațional de juniori nu a renunțat la gândul de a face saltul spre Liga a II-a, acolo unde a debutat pentru UTA la doar 16 ani și de acolo poate chiar în elită. Până una alta termină o jumătate de an bună pentru el, fiind singurul integralist al Cermeiului pe parcursul celor 14 partide.
– Roberto, cum e să fi singurul portar ce nu a scos mingea din plasă cu cea mai bună echipă a toamnei în seria voastră?
– Ceva inedit, special, mai ales că în puține meciuri nu am luat deloc gol în acest tur. Într-adevăr, mă bucură mult acest aspect statistic, dar mai ales mă bucură rezultatul de azi,unul foarte bun, în opinia mea. Colegii mei, antrenorii și toți cei de aici, de la Cermei, meritau să încheiem acest tur bun cu un rezultat pozitiv în fața celei mai bune echipa a seriei. Eu cred că Șirineasa merită să promoveze, căci este o echipă solidă, cu jucători foarte buni și experimentați la acest nivel.
– Chiar dacă nu el a fost principalul pericol pentru poarta ta azi, cum e să ai în față un atacant ca și Florin Costea, cu peste 200 prezențe în Liga I și fost component al echipei naționale?
– E o plăcere și o motivație în plus să joci contra unei echipe cu jucători cu nume ca și Florin Costea, cu o carte de vizită importantă, dar când ești pe gazon te gândești doar cum să-ți faci cât mai bine treaba, indiferent de numele adversarilor. În plus, am avut mare încredere și în apărarea noastră, condusă excelent de Alin Gligor și iată că vedetele lor nu au mișcat mai mult decât a fost cazul.
– Poarta cealaltă a fost apărată tot de un fotbalist care nu mai are nevoie de alte prezentări…
– Am și vorbit puțin cu Mihai Mincă, fost campion al României cu CFR Cluj, dar poate el nu se mai afla azi aici dacă aș fi dat eu primul curs ofertei celor de la Șirineasa. M-au dorit în vară acolo, dar nu am mai putut da înapoi odată ce am bătut deja palma cu cei de la Cermei. Nu puteam să-i las fără fără portar cu o săptămână înainte de a începe campionatul, mai ales că vorbim de niște oameni deosebiți care mi-au întins o mână când eram liber de contract.
– Dar din punct de vedere profesional îți pare acum rău că nu ai ajuns la Șirineasa?
– Deloc, căci am jucat toate minutele, m-am antrenat foarte bine cu Ovi Pașcalău, care, deși e la început de drum în noua sa meserie, a știut mereu cum să mă ia și ce să ceară de la mine. Vorbesc mult cu el, îmi spune imediat ceea ce fac bine și ce mai puțin bine, mă ajută foarte mult. Poate, după nea’ Dan Țapoș, cu care am lucrat de mic și care m-a adus la un anumit nivel și-i mulțumesc pentru asta, Ovi Pașcalău se implică cel mai mult în pregătirea mea sportivă și chiar și psihică.
– Nici restul echipei nu e de lepădat, ați făcut, credem noi, mai multe puncte decât ați sperat la începutul campionatului.
– Bineînțeles, am norocul să fiu coleg cu fotbaliști valoroși și de caracter, dar adevărata noastră forță este grupul. De un grup atât de unit nu mai avut parte decât la UTA, când echipa era formată în proporție covârșitoare din arădeni. Sigur, m-am simțit bine și la Ighiu sau Deva, dar acasă, printre atâția fotbaliști cu care mă știu de mic și cu care am devenit prieten, e parcă – totuși – altceva.
– Și, totuși, știm că ambițiile tale sunt și mai mari decât un parcurs bun cu Cermeiul în Liga a III-a…
– Așa este, acum nu știu dacă voi rămâne și din iarnă aici. A fost bine cât a fost, vedem ce se întâmplă în următoarea perioadă. Dacă vor fi oferte concrete de la Liga a II-a poate că voi fi tentat să merg mai sus, deocamdată au fost doar niște tatonări cu unele echipe. Ar fi bine să fac pasul spre Liga a II-a, îmi doresc foarte mult asta. Sigur, și aici se dorește o anumită performanță, dar – totuși – mai sus, la o echipă care știe ce vrea, e deja altceva. Oricum, cu mine sau fără mine, la cât de unit și valoros e vestiarul, nu o văd pe Cermei să termine acest campionat mai jos de locul 4.
Actualitate 187
Elevii cu media peste 7 primesc în acest an școlar bursă de reziliență
citește mai mult »