OLYMPUS DIGITAL CAMERAPreşedintele UDMR Arad, Levente Bognar, spune că noua Constituţie care va fi votată în cursul acestui an ar trebui să elimine paralelismele de decizie  de la nivel local şi central.
„Cred că aceste paralelisme de decizie trebuie eliminate, atât cele de la nivel central, cât şi cele de la nivel local. Trebuie clarificat cine şi ce atribuţii are. Mă refer aici la instituţii precum Preşedinţia, Parlamentul şi Guvernul. Este nevoie de o mai bună separaţie a puterilor în stat. Atribuţiile Camerei Deputaţilor şi ale Senatului trebuie să fie foarte bine determinate, astfel înât fiecare dintre acestea să aibă anumite răs­pun­deri bine conturate”, a decla­rat Levente Bognar, preşedintele UDMR Arad.
De asemenea, acesta doreşte ca în viitorul proiect al legii fundamentale să se regăsească şi scăderea numărului de parlamentari, apreciind că actualul sistem de alegere al senatorilor şi deputaţilor a dus la un legislativ supradimensionat.
Liderul UDMR Arad  spune că la nivel local ar trebui ca prefecturile să se limiteze la nivelul verificării legalităţii deciziilor de la nivelul adminsitraţiilor publice locale.

Recomandările redacției