Una dintre regulile controversate impuse la Arad, în unitățile medicale în care se tratează pacienți infectați cu COVID-19 a fost încuierea saloanelor. Asta, pe princpiul că pentru a fi siguri că accesul acestor pacienți este restricționat este necesară o măsură strictă. Iar reprezentanții spitalului au motivat că așa sunt regulile. Situația se schimbă însă, întrucât, noul coordonat al Spitalului COVID, unitatea TBC din Grădiște a hotărât ca saloanele să nu mai fie încuiate.

De astăzi (vineri n.r) , pacienții COVID-19 de la <spitalul TBC> nu vor mai sta în saloane încuiate. Empatia e cel puțin la fel de importantă ca interpretarea rigidă a legilor și, din punctul meu de vedere, niciodată un spital nu trebuie confundat cu un penitenciar”, a susținut dr. Adrian Wiener, vineri, 17 aprilie.

De altfel, Adrian Wiener, coordona activități și la Spitalul Municipal, unde pe secția Interne sunt internați pacienți cu COVID-19. Iar pacienții nu stăteau aici cu saloane încuiate. Wiener chiar declara că este de părere că saloanele nu trebuie încuiate, ci doar respectate reguli și asigurată pază, întrucât încuierea ușilor dă un disconfort în plus, pentru pacienți, care și așa suferă.

Spitalul TBC, destinat acum pentru COVID-19 are o nouă conducere pentru coordonarea activității – reprezentată de Adrian Wiener de la începutul săptămânii. Dr. Gheorghe Nini a fost schimbat cu dr. Adrian Wiener, medic medicină internă și senator arădean.

Toate aceste schimbări s-au făcut în urma unor acuze șocante chiar, făcute de pacienți. La TBC și Județean de altfel, a fost lansată o anchetă, iar una dintre persoanele care a ieșit din sistemul medical este Rodica Negrescu, medicul care nu și-a vizitat și tratat pacienții.

Ancheta s-a demarat după ce, o pacientă a semnalat că personalul medical al secţiei în care se află internată a lăsat-o încuiată în salon cu o bolnavă care decedase. Cadavrul femeii fusese ridicat abia după şase ore. În plus, pacienții au reclamat că tratamentul nu este tocmai potrivit pentru tratarea SARS-CoV-2 și alte nereguli.

Adrian Wiener a mai ocupat posturi de conducere în sistemul medical. Acesta a fost director medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad și pentru un timp, director interimar, acum mai bine de patru ani. Adrian Wiener a fost ales ca senator din 2016.

Recomandările redacției