bottone„Oficialii” clubului UTA au comunicat greşit numele, sau mai precis prenumele, fotbalistului sosit de marţi în probe la Arad. Ceea ce se ştia cu siguranţă era că sub comanda lui Falub a ajuns Bottone, dar nu Davide, fostul mijlocaş al lui CFR Cluj, ci …Donato. Şi acesta are lăgătură cu oraşul Torino, însă nu cu formaţia cu acelaşi nume, ci cu Juventus. Donato Bottone a fost crescut de actuala campioană a Italiei, mai apoi evoluând la Pro Patria, Pro Sesto, Clermont Foot Auvergne şi Honved.
Din această iarnă, vârful de 24 de ani este liber de contract şi va trebui să tragă tare să-l convingă pe Adrian Falub că este peste ceea ce are deja în lot ca atacanţi de careu, respectiv Silvăşan, Voiculeţ şi Dosso.
„Pe undeva, era bine să vină acel jucător, Davide Bottone, însă era peste puterile noastre să-l aducem. Juca şi pe un post care ne arde mai rău acum, dar deocamdată trebuie să ne mulţumim cu ce avem aici. Pe Donato Bottone o să-l vedem la lucru şi la Mediaş şi apoi vom decide”, ne-a mărturisit antrenorul „textiliştilor”.

Recomandările redacției