Cel mai bine cotat fotbalist din lotul echipei fanion a Aradului e atras serios de mirajul Ligii 1. Sorin Strătilă a revenit din vacanță cu o ofertă concretă pe masă de la FC Voluntari, adversara UTA-ei la ultimul baraj de promovare în elită și a fost dispus să discute cu conducerea clubului o reziliere amiabilă a contractului ce expiră de abia în vara anului 2018.
Pe scurt, mijlocașul de bandă ar vrea să renunțe la toți banii pe care-i mai are de luat de la UTA pentru a obține dezlegarea. În octombrie împlinește 30 de ani și, pe undeva, e normal să-și dorească să revină cât mai rapid acolo unde a făcut față cu brio în urmă cu câteva sezoane. Ceva discuții au mai fost și cu CFR Cluj, dar și cu o formație din Cipru, însă pentru toate conducerea UTA-ei a fixat o sumă de transfer.
În aceste condiții, negocierile se opresc, iar lui Strătilă nu-i rămâne decât să-și vadă de treabă la Arad, dar nu înainte de a se prevala de clauza din contract ce-i oferă posibi­litatea să-și renegocieze salariul. Și, bineînțeles, nu va fi în jos.
Astăzi, sperând că șefii îi vor înțelege dorința, experimentatul fotbalist nu s-a antrenat, dar, de mâine, va transpira din nou alături de colegii săi. Iar dacă va primi un telefon din partea conducerii își va negocia fericit ori plecarea, ori rămânerea în condiții mai avantajoase pentru el.

Recomandările redacției