Amenzile vor fi anulate după contestarea în instanță. 

Curtea Constituțională a dezbătut azi sesizările făcute de Avocatul Poporului, Renate Weber, la actul normativ în baza căruia președintele Klaus Iohannis a instituit starea de urgență.

În baza prevederilor acestui act, au fost majorate valorile amenzilor date de polițiști în perioada stării de urgență.

În esență, este vorba de excepțiile privind prevederile a două ordonanțe de urgență, nr. 34/2020 și 36/2020, pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, precum și pentru adoptarea unor măsuri pe timpul stării de urgență.

Excepțiile vizează în integralitate OUG nr. 34/2020, OUG nr. 36/2020 și două articole din OUG nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, conform site-ului CCR.

Amenzi de 120 de milioane de euro

Una dintre cele mai mediatizate măsuri a fost cea a majorării amenzilor date pentru nerespectarea restricțiilor din ordonanțelor militare.

Săptămâna trecută cuantumul total al acestora se ridică la peste 600 de milioane de lei (120 de milioane de euro), potrivit unui anunț făcut de ministrul de Interne, Marcel Vela.

„Avem 1.673 de dosare penale. De la debutul epidemiei au fost 308.859 de persoane sancționate, iar valoarea amenzilor a fost în jur de 600 de milioane de lei. Cam 120 de milioane de euro”, a precizat ministrul de Interne.

Ministrul Vela a mai afirmat că la sfârșitul lunii mai se va face o analiză și se va decide exact cum vor fi alocați banii.

El a reamintit că, dacă au fost plătite în 24 de ore, amenzile au fost reduse la jumătate. De asemenea, a estimat că o proporție relativ mică din rândul celor amendați au contestat amenzile.

Amenzile, neconstituționale

Fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean susținea, la mijlocul lunii aprilie, că amenzile date în baza ordonanțelor militare ar putea fi anulate, dacă CCR ar da dreptate Avocatului Poporului, ceea ce s-a și întâmplat astăzi.

„S-a exagerat, este specific românesc, s-a sărit calul. Sunt mult prea mari amenzile raportat la câștigul populației, nu cred că populația va putea să le plătească. De unde bani, mai ales în perioada de criză!

Pe o parte, statul le da bani oamenilor că să poată supraviețui, prin șomaj tehnic, pe de altă, le da amenzi de nu se pot încadra în niciun fel să le plătească. Probabil că de dată asta CCR va fi de acord cu Avocatul Poporului și atunci mă întreb cine va mai plăti aceste amenzi”, a spus Zegrean.

Practic, fostul șef al CCR a explicat că, „dacă prevederile privind amenzile vor fi declarate de CCR neconstituționale, toate amenzile care se aplică vor fi anulate, pentru că vor fi date în baza unei legi declarate neconstituționale”.

Însă Zegrean a menționat că pentru că acest lucru să se întâmple „cine primește amenzi va trebui să le conteste în justiție, dacă crede că nu au fost corect aplicate”.

Recomandările redacției