BREAKING NEWS! Două cadre medicale de la Spitalul din Sebiș au fost diagnosticate cu coronavirus. Unitatea medicală nu e omologată pentru covid-19

0
1723

Crește numărul cadrelor medicale care au fost testate pozitiv pentru coronavirus în județul nostru.  Deși spitalul din Sebiș nu a fost operaționalizat pentru a trata pacienții diagnosticați cu coronavirus, două asistente medicale au fost confirmate pozitiv cu noul virus, în cursul zilei de ieri. Potrivit unor informații pe care le deținem, probele biologice le-au fost recoltate în ziua de Paști, iar rezultatele au fost „pozitiv” în ambele cazuri, iar suspiciunea medicilor este că cele două asistente de la Secția de Interne ar fi fost infectate de pacienți.  Odată cu primirea rezultatelor, au fost dispuse mai multe măsuri ce au fost puse în practică imediat, între care și închiderea spitalului tuturor celor care ar fi fost în alte condiții internați de urgență, cu atât mai mult cu cât spitalul deservea întreaga zonă a județului.

Începând de ieri însă, Spitalul Sebiș internează doar pacienții care sunt trimiși de la unitatea medicală din Arad, numai după ce au fost confirmați „negativ”, deoarece Spitalul din Sebiș nu a fost pregătit și nu are dotările necesare pentru a trata pacienții diagnosticați cu coronavirus. Măsurile au fost luate și pentru a evita răspândirea bruscă a virusului, care ar putea transforma unitatea medicală într-un nou focar de infecție și care ar putea accentua transmiterea intracomunitară a virusului. Internările, testarea pentru covid-19, și tratarea pacienților vor fi făcute doar la Spitalul Clinic Județean de Urgență.

Mai mult decât atât, Secția de Medicină Internă unde au activat cele două asistente, este în carantină, urmând să fie dezinfectată aparatura, dotările și toate saloanele. Niciun pacient nu va fi internat sau externat din secția respectivă în această perioadă.

Cele două asistente sunt în aceste momente în carantină la domiciliu, iar măsurile pentru a identifica contacții direcți sunt în curs de a fi implementate. Totodată, potrivit informațiilor pe care le deținem una dintre asistente este asimptomatică.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.