Curtea Constitutionala a admis, miercuri, sesizarile USR in legatura cu proiectele de lege privind majorarile salariale din sistemul public, au precizat, pentru Agerpres, oficiali ai CCR.

Uniunea Salvaţi România a depus două sesizări la Curtea Constituţională care vizează proiectele de majorări de salarii din sistemul public trecute prin Parlament. Principalele argumente de neconstituţionalitate invocate în sesizări sunt: lipsa fişei financiare, încălcarea principiului bicameralismului, încălcarea procedurilor parlamentare de adoptare a legilor, conform Agerpres.

Autoritățile și-au majorat salariile pe ascuns

Acesta a adăugat că diferența dintre salariile de la stat și cele din privat a crescut în ultimii 10 ani cu 464%. În timp ce românii au muncit, alții s-au îmbogățit fără efort. Oficialul a precizat că autoritățile și-au majorat salariile pe ascuns.

„Diferența dintre salariile de la stat și cele din privat a crescut în ultimii 10 ani cu 464%. Acum câteva luni PSD-PNL a încercat să mărească din nou salariile angajaților la stat prin lege în parlament.

Din păcate, am făcut doar să amânăm inevitabilul. Pentru că sistemul este același. Și PSD, și PNL, au mult activ de partid salarizat la stat. Așa că presiunea pe creșterea salariilor e constantă. Nu contează cât de mari sunt salariile la stat. Ce contează pentru ei e ca acele salarii să crească în continuu.

In prag de criza economica, parlamentarii PSD-PNL-UDMR au votat, astazi, doua proiecte legislative prin care cresc salariile din ministere. USR va contesta la CCR cele doua proiecte legislative. Majoritatea PSD-PNL-UDMR a introdus in sedinta de plen de astazi, fara fisa de impact financiar, fara consultare publica si fara sa respecte legea salarizarii unitare, amendamente care duc la cresterea salariilor pentru angajatii din ministerele Sanatatii, Culturii, Transporturilor, Sportului, dar si pentru angajatii care gestioneaza fonduri europene”, conform unui comunicat al USR.

„Nu conteaza ca avem deficit bugetar-record, ca ne imprumutam la rate de dobanda-record, ei nici macar nu s-au obosit sa faca un calcul, sa vada cat costa ceea ce propun. Ceea ce fac ei acum nu este recompensarea performantei, ci cresterea inechitatilor intre angajatii la stat cu cresteri mari in aparatul central (unde au si angajat suplimentar peste 14.800 de persoane de la inceputul guvernarii) si cresteri mici acolo unde ar fi fost nevoie de mai mult (de exemplu, in educatie, la clasa)”, a explicat deputata Oana Toiu.

„Rasfatatii statului isi maresc salariile din banii contribuabililor. Astazi, 117 parlamentari ai coalitiei socialiste de guvernare au votat cresterea salariilor pentru primari si viceprimari. Atentie, toate salariile din primarii se raporteaza la salariul primarului, care prin urmare vor creste si ele. Pentru ei se gasesc mereu bani. Pentru romanii care platesc taxe jumatate din pretul unui litru de carburant, taxe pe facturile de energie si, mai ales, jumatate din salariu in alte taxe la stat, nu exista spatiu bugetar”, a precizat fostul ministru al Economiei.

sursa: aktual24.ro; evz.ro

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recomandările redacției