Atunci când bate vântul, în Arad își iau zborul mai multe elemente de construcție. În special este vorba despre elementele de construcție ale clădirilor deteriorate care și astăzi au fost la un pas să aterizeze pe sol din cauza vântului puternic.
Astfel, în cursul zilei de azi, echipajul de intervenție la înălțime a Detașamentului de Pompieri Arad a intervenit timp de mai multe ore pentru îndepărtarea unor elemente de construcție și invelitoare din tablă. Acestea au fost un mare pericol din cauza anilor care au trecut și a clădirii ce nu a primit prea multă atenție și a ajuns într-o stare de degradare destul de avansată. Mai exact, este vorba despre o misiune care a durat ore întregi la fosta fabrică de spirt și drojdie de la întrarea în Arad, în apropierea mall-ului Galleria.

Intervenția a fost una dificilă chiar și pentru pompierii bine pregătiți din cauza vântului puternic și a imposibilității de intervenție din nacela autospecialei. Astfel, pompierii au fost nevoiți să se descurce în condiții destul de grele, dar într-un final misiunea a fost dusă a capăt, pericolul fiind evitat.

Recomandările redacției