Angajaţii din sectorul public german intenţionează să desfăşoare în unele regiuni o serie de greve de avertisment, începând de săptămâna viitoare, pe fondul efectelor pandemiei de coronavirus (COVID-19), a anunţat duminică sindicatul Verdi, transmite DPA. Mişcările de proteste vor începe marţi şi ar putea afecta instituţiile de învăţământ preşcolar, a informat sindicatul angajaţilor din servicii. Grevele vin în urma eşecului celor două runde de negocieri în care angajatorii au refuzat orice compromis, a afirmat şeful Verdi, Frank Werneke, care i-a acuzat pe angajatori că nu le arată angajaţilor respect şi apreciere. Reprezentanţii angajaţilor susţin că sindicaliştii nu au reuşit să prezinte o propunere viabilă. Reprezentanţii sindicatului cer o creştere a salariilor de 4,8%, şi susţin că angajaţii ar trebui să primească o majorare lunară de cel puţin 150 de euro (177 de dolari). Dar angajatorii susţin că lipsa resurselor, din cauza pandemiei, face imposibilă majorarea salariilor. A treia rundă de negocieri este prevăzută în perioada 22 – 23 octombrie.

Recomandările redacției