Circa 409 milioane de lei sunt în vistieria Consiliului Județean, pentru anul acesta. Vorbim despre bugetul județului, iar proiectul în care acesta a fost calculat pe categorii urmează să intre la vot în curând. Bugetul CJ Arad este dublu față de acum doi ani, 2018 fiind pentru administrație un an auster. Poate unul dintre cele mai austere din anii precedenți.

Cât privește veniturile de anul trecut, bugetul este aproximativ la același nivel. Asta, la prima strigare, întrucât, prin rectificări, sursele de venituri vor trece prin diverse modificări.

Consiliul Județean a făcut un plan de împărțire a banilor, iar totalul veniturilor se ridică la 409.423.000 de lei, din care, veniturile proprii sunt de peste 97 de milioane de lei. Cotele defalcate din impozitul pe venit ajung la mai bine de 84,3 milioane de lei, iar sumele defalcate din TVA, ce vor fi împărțite și la primării – la peste 97 milioane de lei.

De remarcat că, având mai multe proiecte pe diferite programe de finanțare, pentru investiții în drumuri, spitale și instituții de cultură, Consiliul Județean are peste 150 milioane de lei bani nerambursabili, de la UE. Aici intră diferite sume – plăți și prefinanțări aferente cadrului financiar 2014-2020.

De la bugetul statului, administrația județului are aproape 100.000.000 de lei, din cei peste 400 de milioane de lei disponibili. Și aici intră atât sume defalcate din TVA, cât și ale finanțări pentru instituții, servicii etc. Din cei peste 100 milioane de lei, peste 45 de milioane de lei sunt sume din taxa pe valoare adăugată pentru bugetele locale ale primăriilor. După bugetul propriu, CJA urmează să supună aprobării proiectele de împărțire a banilor către primăriile din județ.

Cheltuieli mai mari decât bugetul

Dacă administrația a stabilit că dispune de cei peste 400 de milioane de lei, cheltuielile preconizate sunt mai mari. Totalul cheltuielilor estimate pentru 2020 se ridică la circa 525 de milioane de lei, din care, peste 154,7 milioane de lei sunt cheltuieli de capital.

Administrația trebuie să aloce bani instituțiilor din subordine între care, Aeroport, Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, Muzeu, Biblioteca Județeană și altele.

Practic, Consiliul Județean a calculat că are cheltuieli mai mari decât banii din buget, însă, pe parcusul anului, în vistieria CJA vor mai intra bani europeni, de la stat, dar și diferite contribuții de la instituții. În acest fel, situația ar urma să se echilibreze.

Proiectul de buget pe 2020 ar putea fi aprobat la finele acestei luni, după o perioadă în care a stat la transparență decizională.

În 2018, CJA dispunea de doar peste 224 de milioane de lei.

Recomandările redacției