Bugetul municipiului pentru anul 2021, în sumă de 702,7 milioane de lei, a fost aprobat

0
333

Bugetul General de Venituri și Cheltuieli al municipiului Arad pentru anul 2021 a fost doar unul dintre cele 25 de proiecte aflate pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Municipal  din data de 16 aprilie. De departe a fost și cel care a stârnit cel mai mare interes. Cu excepția consilierilor PSD, toți ceilalți 20 de consilieri prezenți, au acordat vot favorabil proiectului căruia i s-au adus peste 10 amendamente. „Poate nici nu este bine în democrație să existe unanimitate, deși cred că pentru subiecte majore cum este un buget, după discuții și înțelegeri, să spunem asumate, se poate ajunge și la unanimitate.Avem nevoie de acest buget pentru a putea da drumul la comenzi, la lucrări, la licitații și mă bucur că suntem una dintre primele UAT-uri din România care are bugetul aprobat ”, a declarat primarul Bibarț. Capitolul „Învățământ” a fost suplimentat cu aproape 26 milioane lei, de o majorare a veniturilor cu 1 milion de lei reprezentând “Subvenții de la bugetul de stat pentru decontarea cheltuielilor pentru carantină ” a beneficiat Capitolul  „Sănătate”, 500.000 lei au fost alocați pentru studiul de fezabilitate necesar construirii unui nou spital în municipiu. Cu 1 milion de lei au fost majorate și cheltuielile de personal la Filarmonică și  cu 450.000 lei la Teatrul Clasic. 3 milioane de lei au fost alocați pentru obiectivul  „Sprijin financiar pentru reabilitarea clădirilor “ și 40.000 lei pentru actualizarea documentației de reabilitare termică a Liceului Tehnologic de industrie alimentară din Arad.   Bugetul General de Venituri și Cheltuieli al municipiului Arad pentru anul 2021 este 702,7 milioane de lei. Accentul va cădea și anul acesta pe investiții în sănătate, infrastructură, învățământ și spații verzi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.