Trecerea lui Alin Buleică din curtea celor de la Concordia Chiajna la UTA era perfectată de câteva zile, dar conducerea arădenilor a ținut-o sub cheie până la prezentarea oficială a lotului pentru stagiunea de campionat 2016-2017. Craioveanul a fost surpriza serii de la Biavati, fiind ultimul jucător intrat în scenă, după juniorii grupării fanion.
În urmă cu nicio o lună de zile, mij­locașul de bandă dreapta era titular în prima rudă a Ligii 1, în Chiajna – ASC Poli 0-1. La capătul acelui meci, Dan Alexa era înlocuit cu Vasile Miriuță, care și-a pierdut treptat încrederea în Buleică. Acesta din urmă a mai apărut pe teren doar din postura de rezervă, pentru ca săptămâna trecută să fie anunțat că nu mai face parte din planurile clubului ilfovean. „Bătrâna Doamnă” a intrat repede pe fir, iar Strătilă sau Stahl  au o concurență importantă de acum înainte. „Joc oriunde în banda dreaptă, sau dacă e nevoie de mine altundeva sunt la dispoziția antrenorului. Concurența nu este o problemă pentru mine, nu mă sperie și cred că face bine echipei. Știam unde vin, că sunt jucători de valoare pe postul meu, dar și eu vin de la un nivel bun și cu siguranță voi face meciuri bune la UTA. Fizic stau bine, am pierdut doar câteva zile de antrenamente acum, cu transferul, dar sunt pregătit să debutez chiar sâmbătă, dacă îmi sunt gata actele și antrenorul apelează la mine”, au fost primele cuvinte ale proaspetei achiziții utiste.
Practic, aventura fostului internațional de tineret a început ieri cu o primă ședință de pregătire alături de noii săi colegi, dar și cu festivitatea de gală, de la Biavati. „E un nou început bun pentru mine, am gânduri mari cu această echipă, cu acești suporteri frumoși. Eu zic că anul acesta sigur vom promova dacă muncim zi de zi și vom face ceea i-a lipsit anii trecuți acestei echipe ce nu are voie să mai rămână în Liga 2-a. Nu-i cunosc încă pe marea parte a noilor mei colegi, dar printre ei m-am mai intersectat de-a lungul carierei. Practic, am crescut pe lângă Mădălin Ciucă la Craiova, acum ne reîntâlnim departe de casă și e o plăcere să-l revăd. Îl știam și pe Scutaru, aveam câteva cunoștințe comune, dar de azi înainte sper să mi-i fac prieteni pe toți. Sunt genul de fotbalist care se integrează rapid într-un grup, de acum îmi stă capul doar la muncă și la indicațiile antrenorilor”, a adăugat Buleică.
La 25 de ani, talentatul mijlocaș bifează deja o a treia fostă campioană a României, după U. Craiova și Petrolul Ploiești. „Despre tradiția și istoria bogată a UTA-ei știe oricine, dar despre club, în actuala sa organizare, nu aveam prea multe informații. Sunt, însă, foarte plăcut surprins de ceea ce am găsit aici, de această prezentare frumoasă a echipei și mai ales de suporteri. Sunt printre cei mai frumoși din fotbalul românesc, sunt convins că ne vor însoți peste tot în țară, iar noi trebuie să-i facem fericiți prin victorii și mai ales o promovare la final de sezon”, a încheiat Alin Buleică, fotbalistul urmând să îmbrace tricoul cu numărul 11 în „alb-roșu”.

Recomandările redacției