Agresiunile între tineri sunt tot mai întâlnite în mediul online. O mulțime de oameni, în special adolescenții, folosesc internetul și ca o modalitate simplă prin care se pot amenința și intimida între ei prin cuvinte jignitoare.

Pentru că sunt foarte mulți copii tineri care s-au confruntat cu astfel de agresiuni online, Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au participat, ieri, la o întâlnire cu elevii Școlii Gimnaziale din Vladimirescu, cadrele didactice, reprezentanți ai I.Ș.J. Arad, D.G.A.S.P.C., C.J.R.A.E. și I.J.J. Arad, în cadrul programului privind prevenirea și combaterea fenomenului de „bullying”.

Acest proiect este demunit „SUNTEM OFFLINE ABUZULUI ONLINE”, și are ca scop prevenirea fenomenului de hărțuire în mediul online. „Protagoniști” ai acestei întâlniri au fost elevii claselor a VII-a și a VIII-a din cadrul Școlii Gimnaziale a comunei Vladimirescu, cărora le-au fost prezentate aspectele legale și atitudinile social-preventive referitoare la violența verbală și fizică, respectiv a fenomenelor de „bullying” și „cyberbullying”.

Chiar dacă vorbim de o agresiune online, de cele mai multe ori, aceasta continuă cu acte de violență fizică sau verbală, fenomenul de „bullying” identificându-se cu agresiunea, folosirea forței, intimidarea, coerciția, iar ca frecvență poate avea loc o singură dată sau poate lua forma unor acte cu caracter repetitiv.

Astfel, elevii au fost informați cu privire la modurile de manifestare a violenței, cauze, efecte, mijloace de prevenire a acesteia precum și sancțiunile contravenționale sau răspunderea penală în domeniu.

Bullying-ul este folosit în special asupra unor tineri care sunt mai retrași, liniștiți, asupra unor tineri vulnerabili. Aceștia pot ajunge chiar în stadiul de abandon școlar sau pot dezvolta sentimente de inferioritate sau traume psihice în urma agresiunilor la care au fost supuși.

De asemenea, copiilor le-au fost prezentate cazuri în care adolescenții au fost implicați ca autori sau victime în incidente violente și implicare elevilor în fenomenul de bullying pentru a le fi mult mai clar modul de manifestare, dar și ceea ce pot provoca actele de acest gen.

Recomandările redacției