bulzaMeciul din primul tur al Cupei României, dintre UTA și Muncitorul Reșița, se îndrepta spre prelungiri când portarul oaspeților le-a făcut cadou arădenilor golul calificării. Lolea a scăpat balonul din mână ca pe un săpun, iar Daniel Bulza a avut de îndeplinit formalitatea pentru 4-3. „Singurul meu merit este că am urmărit faza, am avut noroc că portarul mi-a oferit pe tavă mingea. A fost cel mai simplu gol al carierei, dar în același timp unul foarte important. Se știe că ne-am propus să aducem o echipă de primă ligă la Arad, așa că era o victorie necesară”, spune atacantul care a intrat pe teren în meciul cu reșițenii în minutul 69 în locul lui Leucuța.
Bulza împlinește luna viitoare 19 ani și nu mai poate activa în campionatul de juniori republicani, așa că singurele competiții rămân cele rezervate seniorilor. Tânărul atacant a avut ceva oferte în această vară, de la FC Olt, Ineu sau Pecica, dar antrenorii „alb-roșiilor” l-au ținut pe loc. „M-au sfătuit să rămân la UTA și să muncesc căci șanse voi avea pe parcursul campionatului. Domnul Roland Nagy ne spune mereu să conștientizăm că purtăm tricoul celei mai titrate echipe din afara Bucureștiului și, pornind de aici, să avem o atitudine corespunzătoare la antrenamente și jocuri. Știu că nu va fi ușor să prind prima echipă, o să lupt însă pentru un loc de titular în Liga a III-a. Dacă, însă, vor fi alți băieți mai în formă, sunt sigur că în Liga IV-a voi avea un rol important”, consideră Dani Bulza.
Din generația sa, la UTA mai activează Vlad și Cotoc, fotbaliști care au evoluat și ei în meciul cu Muncitorul Reșița.

Recomandările redacției