Lunca Teuz Cermei a ajuns la cinci înfrângeri consecutive după restanța de la Sebiș, încasând nu mai puțin de 20 de goluri în aceste confruntări. Dezamăgit și nervos, „principalul” Radu Anca a spus doar atât: „Nu doresc să mai dau declarații, îmi asum rezultatele, poate sunt cel mai slab antrenor. Să dea decla­rații Cojocaru și cei de la Fede­rație”.
Ceva mai vorbăreț a fost președintele clubului. „Am văzut două echipe slabe, doar că Sebișul a avut noroc la acel contraatac de la 1-0. Fotbalistul nostru de Liga a II-a (n.a. Sulea) nu face fault, aleargă pe lângă Săulescu 50 de metri și apoi îl lasă să centreze și luăm prea ușor acel gol. Ne-a turnat plumb în picioare și cam asta a fost. Îi felicităm pentru rezultat pe sebișeni, la noi asta este, atât am putut, mergem mai departe. Suntem în cap, sperăm să ne revenim la meciul de sâmbătă cu Becicherecu”, a spus Petre Bulza.
Șeful „sămădăilor” a vorbi și despre „speța” reprogramării partidei, câștigată inițial la „masa verde” de echipa sa. „Ne-a afectat această rejucare, dacă am fi jucat atunci, în noiembrie, altul era rezultatul, eram mai puternici. Fotbalul românesc este așa cum este, nu vreau să vorbesc acum despre asta, să spun lucruri pe care mai apoi să le regret. Iar arbitrajul a fost șmecheresc, așa am pățit și la Ghiroda. În repriza a doua s-a jucat 5 minute, în rest trageri de timp, nu erau mingi de joc. Azi s-a jucat urât pentru un meci de Liga a III-a”, mai crede Bulza.
În ciuda înfrângerilor pe linie din ultima lună de zile, preșe­dintele „alb-roșiilor” e convins că echipa sa își va reveni. „Și în tur, până la meciul cu Becicherecu Mic, strânsesem doar 4 puncte. Bătusesm Lipova și am făcut egal la Giarmata. Sper că se va întâmpla la fel și acum, iar de sâmbătă încolo să începem o serie bună de rezultate”.
Cermei – Becicherecu Mic începe sâmbătă, la ora 17.

Recomandările redacției