În perioada 09-12 decembrie, în Școala Gimnazială Zădăreni, Școala Gimnazială Secusigiu, Școala Gimnazială Sînpetru German și Școala Gimnazială ,,Aurel Sebeșan” din Felnac s-a derulat proiectul caritabil ,,Târgul Bunătățile lui Rudolph”. Scopul proiectului a fost strângerea de bani pentru Claudiu Bănățan, fostul elev al Școlii Gimnaziale Sînpetru German. Acesta are cincisprezece ani și suferă de cancer osos, având nevoie de bani pentru operație. Proiectul a fost organizat de către profesorul consilier școlar din cadrul CJRAE Arad, Oana Allexandra Vale care este și președinte al Asociației „Învață Să Fii Om” și de către Adela Sirb care face parte din Fundația Autonom.

,,În cadrul proiectului atât elevii cât și profesorii au dus alimente, precum turtă dulce, cozonaci, ciocolată caldă și clătite cu diferite sortimente dar și obiecte decorative pentru a fi puse în vânzare atât în cadrul școlii cât și pentru invitați din exterior. De asemenea, o pizzerie din Arad a donat pizza pentru a fi pusă în vânzare în cadrul târgului.

Proiectul a avut impact în școală, elevii au fost extrem de încântați să vândă și să cumpere produse pentru a-l ajuta pe Claudiu, o bună parte dintre ei cunoscându-l foarte bine. Atmosfera a fost una de sărbătoare, elevii au ascultat colinde, au băut ciocolata caldă și ceai, au gustat bunătățuri, și-au dezvoltat abilități de marketing și au învățat să fie empatici, solidari și să dăruiască.”, ne-a declarat Oana Allexandra Vale.

 

Recomandările redacției