Bunică și nepoțel atacați de doi câini scăpați de stăpân

0
160

O femeie în vârstă de 66 de ani, din Arad, a sunat la 112 semnalând faptul că a fost mușcată de un câine, scăpat din curtea unui imobil.

Femeia atacată se afla la plimbare cu nepoțelul în vârstă de șase ani. În momentul atacului, aceasta și-a apărat nepoțelul punându-se în fața câinelui agresiv.

Totul s-a întâmplat ieri după amiază, pe o stradă din cartierul Micălaca, municipiul Arad. Proprietara unui imobil de pe acea stradă, a deschis poarta pentru a conduce spre ieșire un membru al familiei, iar în acel moment, din curtea imobilului, au ieșit doi câini de talie medie și s-au năpustit asupra femeii și copilului aflați la plimbare. Aceasta a încercat să-și apere nepoțelul punându-se în fața câinilor agresivi. Unul dintre câini a mușcat-o provocându-i o leziune la nivelul șoldului. Cei doi câini au fost imobilizați de către proprietară și introduși în curtea imobilului. Femeia atacată a sunat imediat la 112, fiind direcționate de urgență un echipaj de Jandarmerie și un echipaj de ambulanță.

Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit pe numele proprietarei câinilor, actele necesare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală, conform Codului Penal.
Femeia agresată a fost transportată la unitatea de primiri urgențe unde a primit îngrijiri medicale.

Actele de sesizare au fost înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.