Acum că au trecut anotimpurile în care incendiile erau provocate de căldură sau de persoanele care dădeau foc resturilor într-un spațiu deschis, misiunile pompierilor nu s-au terminat aici.

Odată cu temperaturile reci din termometre, foarte multe locuințe au ars, marea majoritate a acestora având aceeași cauză și anume „coșurile, canalele sau burlanele de evacuare a fumului, cu defecțiuni, necurățate sau amplasate necorespunzător“.

Chiar de aceea, în spirijinul cetățenilor au sărit chiar pompierii care încearcă, prin sfaturi, să micșoreze numărul incendiilor și să îi ajute pe oameni să evite o posibilă nenorocire. 

Astfel, pompierii recomandă să se urmeze câteva reguli de bază înainte de toate pentru că acestea ar putea să salveze locuințele sau chiar vieți care pot fi puse în pericol.

Așadar, pentru siguranța tuturor, coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 cm.  În spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile. Mai departe se va evita încastrarea, în coşuri şi burlane, de elemente combustibile ale acoperişului sau planşeului. Coşurile se vor prelungi deasupra acoperişului cu cel puţin 80 cm și se va realiza curăţirea coşurilor de evacuare a fumului, de către personal specializat în domeniu.

Prin respectarea acestor reguli se va putea foarte ușor evita aprinderea locuințelor și așa, atât acum, cât și în restul anului, numărul incendiilor se va putea micșora simțitor și mult mai puține persoane vor avea de suferit. 

Recomandările redacției