Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a făcut miercuri o vizită la arad cu ocazia meciului amical dintre România și Serbia U19. Acesta a declarat miercurică prioritatea instituţiei este să obţină acordul autorităţilor pentru reînceperea competițiilor sportive la nivel amator, dar și competiții pentru copii și juniori. Acesta a susținut că una dintre soluții ar fi acceptarea testelor rapide pentru SARS-CoV-2.

Prioritatea noastră în momentul de faţă este pentru reluarea tuturor competiţiilor la nivel de copii, juniori şi fotbal amator. Ca să putem să facem acest lucru, am solicitat Ministerului Sănătăţii înlocuirea testelor PCR cu teste rapide. Aceasta este prioritatea zero pentru noi, pentru că aceste categorii menţionate mai devreme, aceşti jucători nu au mai avut oportunitatea să joace fotbal în România de mai bine de un an de zile. Dacă nu vom reuşi la nivelul Ministerului Sănătăţii să avem această facilitate, de a utiliza teste rapide, sau Ministerul Sănătăţii să acopere cheltuielile cu testele PCR, atunci ne vom apropia de un dezastru în ceea ce priveşte viitorul fotbalului, a spus Răzvan Burleanu, aflat într-o scurtă vizită la Consiliul Judeţean Arad.

Acesta a reamintit de propunerea făcută la finalul anului trecut, dar care însă nu a fost acceptată de Ministerul Sănătăţii.

Sperăm să avem un răspuns cât mai repede. Calendarul competiţional, aşa cum era gândit, era chiar în această perioadă. Dorim să putem să reluăm toate aceste competiţii“, a spus preşedintele FRF.

Urmează meiurile din Campionatul European din această vară, de la Bucureşti, iar Burleanu a declarat că există țansa ca cel puțin 25 la sută din capacitatea stadionului deschisă fanilor.

Arena Naţională din Bucureşti urmează să găzduiască la EURO 2020 partidele Austria – Macedonia de Nord (14 iunie), Ucraina – Macedonia de Nord (18 iunie), Ucraina – Austria (22 iunie), toate din Grupa C a competiţiei, precum şi un meci din optimile de finală, pe 29 iunie.

Acesta este scenariul în care ne aflăm în momentul de faţă. Ceea ce ne-am dorit încă de la început este ca spectatorii români să se poată bucura de acest eveniment. (…) Dacă situaţia la nivel naţional ne va permite, cu siguranţă cred că ne vom putea îndrepta şi spre 50% din capacitatea stadionului, a spus Burleanu.

 

foto: TV Arad

Recomandările redacției