Adrian Lucaci, președintele Asociației Județene de Fotbal își va întrerupe pentru o zi cursul de manageri pe care-l face la București, alături de secretarul instituției, Vasile Rad, iar azi îl va însoți pe Răzvan Burleanu la Arad.
Va fi o vizită fulger a șefului FRF, care se va întâlni cu noua conducere a Consiliului Județean Arad, dar și cu prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad. În ambele cazuri, e vorba despre derularea unor proiecte în parteneriat benefice fobalului din municipiul și județul Arad.
Burleanu și Lucaci se vor întoarce miercuri seara în Capitală tot pe calea aerului, cu o cursă de linie de la Timișoara. Relația bună dintre conducerea AJF-ului și cea a Fe­derației nu mai e un secret pentru nimeni, atâta timp cât ins­tituția arădeană a fost împrumutată cu suma necesară achitării vechilor datorii și ieșirea rapidă din insolvență.
Cât despre la cursul de care am pomenit mai sus, trebuie să spunem că UEFA obligă toți managerii de cluburi din primele două ligi din România să-l absolve până în anul 2020. Bineînțeles, e vorba și despre șefii Asociaților Județene de Fotbal.

Recomandările redacției