Burleanu vine la Arad pentru a pune bazele unui Centru regional juvenil și va asista la Pecica – UTA

0
246

burleanuPrintre promisunile făcute de primarul Gheorghe Falcă cu ocazia mesei rotunde la care au participat vechile glorii și suporterii UTA-ei, care urmau să decidă care va fi echipa emblemă a orașului după dezicerea de gruparea condusă de Giovanni Catanzariti și Adrian Marțian, a fost aceea de a pune umărul la construcția unei Academii de Fotbal care să poarte numele marelui fotbalist arădean Iosif Petschovszky. Proiectul se împletește perfect cu intenția noii conduceri a Federației Române de Fotbal de a înființa la Arad un Centru regional juvenil în care vor fi atrași și bani europeni.

Subiectul va fi dezbătut pe larg peste două săptămâni, când președintele FRF și-a anunțat venirea în orașul nostru. Răzvan Burleanu va avea și alte „întâlniri de lucru” la Arad, dar va asista și la marele derby al Ligii a IV-a, dintre Progresul Pecica și UTA. Conducerea pecicanilor știu de două săptămâni că-l vor avea ca oaspete pe șeful de la Casa Fotbalului, iar meciul devine automat și mai important. În vârstă de 29 de ani, Burleanu e cel mai tânăr președinte de Federație din Europa, alegerea sa în fruntea fotbalului românesc fiind o adevărată surpriză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.