Cuantumul minim al burselor pe care le vor primi elevii în primul semestru din anul școlar 2021-2022 va rămâne același ca-n anul școlar trecut potrivit unui proiect de hotărâre ce a fost discutat, în primă lectură, în cadrul ședinței de vineri a Guvernului. Mai exact, valoarea burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social va fi de 100 de lei, dar, acolo unde există bani, autoritățile locale vor putea majora sumele. Spre deosebire de proiectul pus inițial în dezbatere publică, versiunea discutată vineri de Executiv stabilește majorarea valorii tuturor burselor, cea mai mare dintre ele, 500 de lei, urmând să fie acordată în cazul burselor de performanță, conform avocat.ro.

“În semestrul I al anului școlar 2021-2022, cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, este de 100 lei”, scrie, mai exact, în proiectul de HG discutat vineri de Executiv, conform sursei citate.

Proiectul de HG prevede majorarea valorii minime a burselor acordate elevilor din țara noastră. Mai exact, de anul viitor, adică din cel de-al doilea semestru al anului școlar 2021-2022, elevii vor putea primi următoarele sume:

500 de lei – pentru bursa de performanță,

200 de lei – pentru bursa de merit,

150 de lei – pentru bursa de studiu și pentru cea de ajutor social.

În toate cazurile, în funcție de bugetele pe care le au la dispoziție, primăriile vor putea lua decizia majorării burselor primite de elevi.

Nu a fost propusă majorarea în primul semestru din acest an școlar, așa cum se subliniază în nota de fundamentare a proiectului, deoarece „bugetele locale se aprobă pe an calendaristic, iar bursele se acordă pe an școlar (care cuprinde doi ani calendaristici)”, iar bugetele pe anul acesta au fost deja stabilite și majorarea burselor n-a prinsă în ele.

Acum doi ani s-a decis, prin Legea nr. 38/2019, ca valoarea minimă a tuturor burselor primite de elevi, respectiv bursa de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, să fie stabilită anual prin hotărâre de Guvern, nu de către autoritățile locale, așa cum era înainte.

Măsurile cuprinse în proiectul de HG nu se aplică acum. Pentru asta, proiectul trebuie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial, conform avocat.ro.

Recomandările redacției