Sâmbătă d.m. am avut inspirația să nu lipsesc de la Polivalentă. Ce noroc. Am văzut, am trăit, am trepidat,am țipat și am aplaudat echipa de baschet  Universitatea Vasile Goldiș-ICIM Arad, dăruită jocului, într-o manieră pe care n-am mai văzut-o. Parcă priveam la televizor un meci din NBA. Jucătoarele, aceleași din meciurile trecute, dar acum parcă altele, ce au ajuns la înalta performanță să se cunoască reciproc, să poată ascunde mingea de adversare, să transforme „obligația de a câștiga” în plăcerea jocului și în spectacol.  N-am mai văzut atâtea chipuri cu fețele surâzătoare, atâta plăcere de a juca, atâta dăruire. Jocul a transformat antrenorii în spectatori, se distrau și savurau jocul fetelor ca noi , spectatorii. Nu voi aminti nici un nume, ar fi chiar imposibil să fiu nedrept cu vreuna dintre ele, toate au jucat baschet ca niște zeițe ale baschetului. Nici scorul nu mai contează, adică diferența de scor, când ale noastre au depășit suta de puncte, ca-n NBA,
Ce fente, câte coșuri de trei puncte, ce combinații cu sclipiri de geniu. Vă mărturisesc fetelor, căci vouă vă închin aceste rânduri, iar timpul de joc a trecut ca o clipă, când la sfârșit m-am pomenit, ca trezit dintr-un vis frumos, aplaudând frenetic.
Dar stați puțin, spectatorii au observat că, vai, echipa nu mai are jucătoare de rezervă! Are în schimb „ o bancă lungă” cât. . .   cât, echipa.
Fetelor, atenție, voi sunteți acum sus de tot, și nimic nu vă poate sta în cale. Nici Târgoviște, nici grupa europeană din care faceți parte, voi o să câștigați cupa, acum când toată suflarea arădeană este cu voi.  Hai ICIM! Hai ICIM!
 Bujor Buda

Recomandările redacției