Ca la noi, la nimeni

Se-ntîmpla-n 1930, în iunie, după ce numitul Carol Caraiman s-a-ntors din Franţa-n ţară „pe şestache”, a negociat cu Maniu pe-ascuns şi l-a scoborît din tron pe Mihai, fiul său, spre-a se-nscăuna însuşi pe tronul României, tron la care renunţase explicit, pentru el şi pentru urmaşii lui, în veci de veci; în plin parlament, Nicolae Iorga urcă la tribună şi rosteşte tunător cugetarea care-a rămas de pomină şi-a făcut istorie: „Ca la noi, la nimeni: în toată lumea, tronul se moşteneşte din tată-n fiu, la noi se moşteneşte şi din fiu în tată!”.
De-atunci şi pînă azi multe s-au întîmplat şi se-ntîmplă la noi cum nu s-ar întîmpla la nimeni: bunăoară să-ţi împuşti în zi de Crăciun preşedintele care-a refuzat să ducă ţara de rîpă-n Cehoslovacia anului 1968 şi a lichidat datoria ţării în 1989; sau…
Cum nu mă pricep deloc, dar deloc-deloc-deloc la politică, mă-ntorc spre partea de umanitate şi de umanism a societăţii ca să cînt o odă acestui capitalism de splendidă omenie care ne-a năpădit de-un sfert de veac şi de care nu mai scăpăm nici în ţintirim (că şi-acolo tre’ să cotizezi cu capital dacă vrei să-ţi dormi somnul de veci în pace, după care urmaşii tre’ să cotizeze iar pentru pacea ta eternă, că altfel va dormi-n pace peste oasele tale un mort mai fericit şi mai cu dare de mînă, şi mai trebuie dat şi la ciocli, şi la ţîrcovnic, şi la şeful ţîrcovnicului…).
Două pilde semnificative de capitalism pilduitor îmi vin în minte (adică-mi vin ele mai multe, da’ mă opresc la două, că-s… pilduitoare).
Vine la noi o mare firmă producătoare de jucării moderne (că nici nu te satură, nici nu te-mbracă, nici cald nu-ţi ţin, dar le butonezi pînă-ţi iau foc buricele degetelor şi plăteşti de-ţi ies ochii cînd vezi factura); firma asta „bagă” vreo 20 de milioane ca investiţie la Jucu, acolo unde statul român investise deja vreo 300 de milioane, stă vreo trei ani, îşi recuperează investiţia, face şi ceva profit, şi pleacă spre alte zări, mai asiatice, mai profitabile; statul român rămîne cu investiţia nerecuperată şi cu buza umflată, dar nu zice nici măcar „Nokia”, ca nu cumva să se supere lipitoarea capitalist-umanistă care nu mai afla nimic bun în stîrvul României.
Tot la noi vine-o mare firmă, ca să facă afaceri (zice firma), ca să facă profit gras şi burtă mare (zic eu); după ani şi ani (refren cunoscut dintr-un şlagăr autohton), procurorii dau de ceva urme necurate, se-apucă de spălat cu litera legii şi pun sechestru pe averile firmei; firma sare-n sus apucată de streche şi şopteşte galeş la urechile cui trebuie s-audă că „Dacă nu ridicaţi sechestrul, ne luăm jucăriile şi ne Lukoil de-aici, fraierilor!”.
Într-o ţară normală, firmele astea (şi altele aidoma lor), ar fi fost puse cu botul pe labe-n secunda doi, numai că la noi e ca la nimeni: o ţară de oameni liberi – sclavi la nu se mai ştie cîţi stăpîni care nu se mai satură nici dacă-i îndopi ca pe gîşte.
În concluzie, jos comunismul criminal, şi să trăiască ăi de pleacă de la noi dacă nu-s lăsaţi să fure ca-n codru!